Acest împrumut va fi utilizat pentru extinderea portofoliului de împrumuturi al companiei Microinvest, care este format preponderent din companii mici și mijlocii din întreaga republică. O mare parte din suma creditului urmează a fi investită în afaceri din zonele rurale, iar 20% din întregul număr de clienți se preconizează a fi constituit de femei. Scopul de bază al acestui împrumut este cu siguranță creșterea sustenabilă a economiei locale.
,,Suntem extrem de mândri de faptul că Microinvest este liderul pieței nebancare, cu un portofoliu de împrumuturi de 1,5 mlrd de lei. Împrumutul de la WBC ne va permite să oferim în continuare accesul întreprinderilor la o finanțare care să rezoneze cu necesitățile lor, aplicând cele mai bune practici de creditare. Fiind unica companie din Moldova certificată internațional de Smart Campaign, Microinvest confirmă încă o dată angajamentul și responsabilitatea față de clienți”, a declarat Dumitru Svinarenco, director executiv Microinvest.
Fiind o companie orientată spre clienți și având o abordare proactivă, Microinvest a reușit să finanțeze și să dezvolte peste 16 000 de afaceri din Republica Moldova, 10 000 dintre acestea desfășurându-și activitatea în zonele rurale. În prezent, Microinvest este un partener de încredere cu care își doresc să colaboreze mulți antreprenori datorită vitezei, flexibilității și cerințelor de garanție convenabile oferite.
O.C.N. Microinvest S.R.L (www.microinvest.md), companie de creditare nebancară, cu sediul în Chișinău, Republica Moldova, a fost fondată în 2003, fiind reprezentată astăzi de o echipă de 180 profesioniși și 13 reprezentanțe în toată țara.
WBC (www.worldbusinesscapital.com), cu sediul în Hartford, Statele Unite ale Americii, este o companie financiară care oferă credite cu condiții flexibile, ajutând astfel companiile mici și mijlocii să fie competitive pe piața internațională. Fondată în 2003, WBC este un creditor direct, cu o echipă de profesioniși care au o vastă experiență în creditarea transfrontalieră și proiecte financiare. Echipa WBC are o experiență dovedită de creditare cu success a piețelor emergente din întreaga lume, procesul de creditare fiind focusat în America Latină, Caraibe, Eurasia și Africa.
OPIC (www.opic.gov) este o agenție de guvernamentală a Statelor Unite ale Americii care suportă companiile financiare americane în procesul de creditare a piețelor emergente. Înființată în 1971, OPIC furnizează afacerilor instrumentele necesare de gestionare a riscurilor prevăzute de investițiile internaționale și încurajează economia țărilor în curs de dezvoltare.
The Smart Campaign (www.smartcampaign.org ), cu sediul în Washington, DC, SUA, este o campanie globală care implementează cele mai bune practici de creditare în industria nebancară. Scopul ,,Smart Campaign” este de a oferi o siglă de încredere organizațiilor de creditare care realizează procese echitabile și juste de creditare.
Această categorie conține materiale publicitare, texte sau comunicate de presă plătite.
Redacţia UNIMEDIA nu poartă răspundere pentru conținutul acestor materiale.