4.589 cazuri Cazurile de COVID variantă XFG au sărit la 4.589 în septembrie, spitalizările la 4.939 20,1059 lei/€ Cursul BNM: euro la 20,1059 lei, dolar la 17,9822 lei, stabil față de ieri 90.000 lei/lună Șeful ANRE câștigă 90.000 lei/lună după reducerea voluntară de 25% 51 voturi CC examinează legea von Hebel: pragul de 51 de voturi a permis numirea
FinComBank demarează campania „Donează un Ghiozdan Norocos”, pentru al șaselea an consecutiv

FinComBank crede în puterea educației și în faptul că micii exploratori pot deveni adulții responsabili de mâine. Pornind de la această premisă, pentru al șaselea an la rând, am demarat campania „Donează un Ghiozdan Norocos”, de această dată pentru 40 de copii de la Liceul "Vasile Lupu", din satul Susleni, raionul Orhei.

Foto: FinComBank

De 6 ani, echipa FinComBank desfășoară campania de binefacere „Donează un Ghiozdan Norocos”, astfel încât să facilităm accesul la educație pentru copii din pături socialmente vulnerabile și să le dăm un motiv în plus să zâmbească și să creadă în forțele proprii și în bunăstarea viitorului lor.

Dorința de a învăța începe cu lucruri simple, cu zâmbete pe fețele copiilor care au primit noile lor ghiozdane, echipate cu toate rechizitele școlare necesare pentru a dobândi noi cunoștințe: caiete, stilouri, acuarele, markere, creioane, penare și multe altele.

Am văzut cum străluceau ochii copiilor și sperăm ca acest entuziasm să se mențină pe tot parcursul anului școlar, iar cadourile primite să îi ajute să obțină mari succese în învățătură.

„Suntem încântați să continuăm această frumoasă tradiție – de a aduce bucurie și speranță în sufletele copiilor, pregătindu-i pentru noul an școlar. FinComBank crede cu tărie în puterea educației și susține cu pasiune dorința copiilor de a învăța și de a se dezvolta. Campania „Donează un Ghiozdan Norocos” nu este doar despre rechizite școlare, ci despre un obiectiv comun de a crea un viitor mai bun prin educație”, a declarat Tatiana Vîlea, Directoarea Sucursalei Nr.5 din or. Orhei.

FinComBank participă activ în proiecte sociale, culturale și caritabile, deoarece credem într-o societate progresistă și în potențialul țării noastre. Grație campaniei organizate de FinComBank, elevii din familii social vulnerabile vor începe noul an școlar cu impresii de neuitat, iar fiecare dintre ei va putea merge la ore cu un ghiozdan în care se găsesc toate rechizitele necesare. FinComBank va continua să dezvolte proiecte și campanii de susținere a copiilor care au nevoie de ajutor, pentru a crește o generație de oameni iubitori, buni și inteligenți.

Susţinem vise. Susţinem oameni. Susţinem viitorul.

FinComBank - într-un pas prin viaţă!


// console.log('no ads situation')