Mesajul „Mama şi tata, asta este pentru voi” a apărut pe ecranul patinoarului din Milano chiar înainte ca patinatorul în vârstă de 24 de ani, care participă la primele sale Jocuri Olimpice, să intre pe gheaţă.
„Din momentul în care mi-a fost strigat numele în timpul încălzirii şi până când am ieşit să patinez, am simţit energia, uralele. Era ca un zumzet în corpul meu”, a spus el. „A trebuit doar să accept toată acea iubire”, a adăugat Naumov.
Pentru Naumov, experienţa olimpică s-a dovedit a fi dulce-amăruie, venind la puţin peste un an după moartea părinţilor săi, ambii foşti patinatori olimpici, într-un accident de avion.
Campioni mondiali la perechi în 1994, Evghenia Şiskova şi Vadim Naumov, care erau şi antrenorii fiului lor, au murit când avionul în care se aflau s-a ciocnit cu un elicopter militar la Washington DC, în ianuarie 2025.
Printre cele 67 de victime s-au numărat şi 28 de membri ai comunităţii americane de patinaj artistic, care se întorceau de la campionatele naţionale ale Statelor Unite.
Naumov s-a calificat la primele sale Jocuri Olimpice după ce a terminat pe locul trei la Campionatele SUA de luna trecută.
Executând perfect toate elementele sale pe melodia melancolică a „Nocturnei nr. 20” de Chopin, tânărul patinator a obţinut marţi cel mai bun scor al său din acest sezon, 85,65 puncte, şi s-a calificat pentru programul liber de vineri.
„Simt că (părinţii mei) m-au îndrumat astăzi (marţi, red.)”, a spus el după evoluţia sa.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!