Acest termen ţine cont de timpul pe care Sean Combs, numele real al artistului, l-a petrecut deja într-o închisoare din New York, adică mai mult de un an, şi include, de asemenea, posibile reduceri de pedeapsă pentru bună purtare în perioada de detenţie.
Avocaţii lui au făcut apel la condamnare şi la pedeapsa pronunţată. Ei au cerut totodată ca fostul cântăreţ şi producător muzical, în vârstă de 55 de ani, să fie transferat într-un penitenciar din New Jersey cu un regim de securitate mai puţin strict şi care dispune de un program de luptă împotriva toxicomaniei.
Pe 3 octombrie, P. Diddy a fost condamnat la 50 de luni de închisoare de un tribunal din New York pentru transport de persoane în scopul practicării prostituţiei, precum şi la plata unei amenzi de 500.000 de dolari.
"Acestea sunt infracţiuni grave, care au cauzat daune ireparabile pentru două femei" şi "ale căror efecte se fac încă resimţite şi astăzi", a declarat Arun Subramanian, judecătorul care a prezidat procesul, adăugând că "tribunalul nu are certitudinea că, în caz de eliberare, aceste infracţiuni nu vor fi comise din nou".
În iulie, după două luni de proces, juraţii au respins acuzaţiile cele mai grave formulate împotriva lui Sean Combs, cele de trafic sexual şi de asociere în scopul săvârşirii de infracţiuni, scutindu-l astfel de pedeapsa de închisoare pe viaţă.
Însă, chiar şi aşa, fostul om de afaceri şi muzician de mare succes risca o pedeapsă mult mai mare, întrucât faptele pentru care a fost declarat vinovat erau pasibile de 20 de ani de închisoare în total.
Procuratura newyorkeză a cerut cel puţin 11 ani de închisoare pentru el, în timp ce avocaţii starului au cerut ca pedeapsa acestuia să nu depăşească 14 luni.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!