10 răniți în atacul cu rachete asupra Kievului; o persoană a murit 51 evacuați după explozia într-un bloc din Florești; doi răniți 4.400 victime raportate ale abuzurilor comise de clerici în Italia 14,5 °C maxima estimată astăzi în Chișinău; cer variabil, fără precipitații
De la „boboci” la „dinozauri” politici: Aproape jumătate din deputații noului Parlament sunt la primul mandat. Vladimir Voronin, ales de 9 ori

Parlamentul de legislatura a XII-a vine cu o generație nouă de aleși: aproape jumătate dintre deputați sunt la primul mandat, în timp ce veterani ai politicii moldovenești, precum Vladimir Voronin sau Zinaida Greceanîi, continuă să-și păstreze locul în Legislativ, potrivit datelor oficiale.

Foto: Parlamentul RM

47 de deputați din Parlamentul de legislatura a XII-a sunt la primul mandat, iar 43 de parlamentari – la al doilea sau al treilea mandat. Alți 11 au fost aleși de cel puțin patru ori.

Astfel, din numărul total de deputați aleși pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”, 22 sunt la primul mandat. Alți 32 de deputați au experiență în două sau trei legislaturi ale Parlamentului, iar deputatul Lilian Carp este la al patrulea mandat.

De asemenea, 9 deputați aleși pe lista Blocului Electoral „Patriotic al Socialiștilor, Comuniştilor, Inima și Viitorul Moldovei” sunt la primul mandat. Alți 9 sunt la al doilea sau al treilea mandat, iar 5 – la al patrulea mandat. De menționat că deputatul Igor Dodon este la al cincilea mandat, iar deputata Zinaida Greceanîi – la al șaptelea. Decanul de vârstă, Vladimir Voronin, este la al 9-lea mandat.

Dintre deputații aleși pe lista Blocului Electoral „Alternativa”, patru sunt la primul mandat. Ceilalți au deținut trei sau patru mandate de deputat, iar Mark Tkaciuk – șase.

De menționat că toți deputații aleși pe listele Partidului Politic „Partidul Nostru” și Partidului Politic „Democrația Acasă” sunt la primul mandat de parlamentar.

După alegerile parlamentare desfășurate recent, cinci formațiuni politice au trecut pragul electoral și au acces în Parlament.


Pub