PREZENȚA LA VOT – ALEGERI PARLAMENTARE 2025 LIVE

0%
REPUBLICA MOLDOVA
0%
CHIȘINĂU
0
DIASPORA · VOTANȚI
PREZENȚA LA VOT
0
(live) Agitație, PR negru și votare în grup: Observatorii Promo-LEX au înregistrat zeci de nereguli la secțiile din țară și în diaspora, până la ora 09:40

Observatorii Promo-LEX anunță că au documentat, până la ora 09:40, mai multe incidente în cadrul scrutinului parlamentar din 28 septembrie 2025, inclusiv publicitate electorală în apropierea secțiilor de votare, prezența nejustificată a unor persoane neautorizate, încălcarea secretului votului și tentative de filmare a procesului electoral, atât în țară, cât și în diaspora.

Foto: Captură de ecran

Până la ora 09:40, observatorii Promo-LEX au consemnat mai multe incidente în procesul de votare:

  • 3 cazuri de publicitate electorală în apropierea sau chiar în incinta secțiilor de votare;
  • 10 cazuri de prezență nejustificată a unor persoane neautorizate în secții ori în perimetrul acestora, inclusiv în diaspora;
  • 8 cazuri de încălcare a secretului votului, prin fotografierea sau filmarea buletinului ori din cauza amplasării incorecte a cabinelor, unele situații fiind raportate și peste hotare;
  • cel puțin un caz confirmat la secția de votare nr. 237 din Iași (România), unde un reprezentant al unui concurent electoral a încercat să filmeze întregul proces, Promo-LEX menționând că verifică și alte posibile situații similare;
  • un caz de „PR negru” la Vatra, municipiul Chișinău;
  • un caz de votare nejustificată în grup la Puhoi, raionul Ialoveni.

Cetățenii Republicii Moldova își aleg astăzi deputații în forul legislativ. Secțiile de votare din toată țara s-au deschis, iar UNIMEDIA va transmite live toate evenimentele zilei și întreg procesul de vot. Fiți alături de echipa noastră pentru a afla primii cele mai importante știri!

Primii moldoveni care vor vota pentru deputații din Parlamentul Republici Moldova sunt cei din Japonia.

Diaspora moldovenească a deschis procesul electoral pentru alegerile parlamentare din 2025, primul vot fiind exprimat în Japonia de către Ana Teișanu, studentă la Universitatea din Tsukuba.

Alegerile parlamentare din Republica Moldova au început cu prezență activă la cele două secții de votare deschise în Federația Rusă.

Primarul Ion Ceban, candidat pe lista Blocului „Alternativa”, și-a exercitat dreptul de vot, alături de soție. „Am votat pentru dezvoltarea Moldovei, pentru viitorul copiilor”, a spus edilul.

Președinta Maia Sandu și-a exercitat dreptul la vot și a îndemnat cetățenii să iasă la urne.

Și candidatul independent Andrei Năstase a mers alături de soție și fiică la secția de vot. „Putem face astăzi istorie prin prezența noastră masivă, ca Republica Moldova să ajungă la locul ei natural, lăsat de Dumnezeu, în familia europeană, cu demnitate, cu capul sus”, a declarat Năstase.

Vasile Tarlev, unul dintre liderii Blocului electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei, și-a exercitat astăzi, 28 septembrie 2025, dreptul la vot în cadrul alegerilor parlamentare.

Candidata independentă Olesea Stamate, îmbrăcată la patru ace, și-a exercitat dreptul la vot la o oră matinală. „Vă îndemn pe toți, care vor o Moldovă europeană și demnă, să mergeți la vot. Singurul vot irosit e cel nevalorificat”, a menționat ea.

Dana, o studentă originară din Republica Moldova și stabilită în Marea Britanie, aflată într-o călătorie prin Asia Centrală, a avut astăzi ocazia să își exercite dreptul la vot la Astana, anunță reprezentanții Ambasadei Republicii Moldova în Republica Kazahstan.


Pub