„Pe 1 martie aveam programat un concert în orașul Ashdod, Israel.
Astăzi trebuia să zbor spre Israel, însă dimineață am fost sunat de organizatori că spațiul aerian al Israelului a fost închis. Este trist și dureros să vedem ce se întâmplă în lume. Gândurile mele sunt alături de toți moldovenii stabiliți în această regiune. Sper din suflet ca pacea să revină cât mai curând”, a scris Ionel Istrati, într-o postare pe rețele.
Israelul a lansat sâmbătă un atac „preventiv” împotriva Iranului, cu lovituri inclusiv în capitala Teheran, unde au apărut nori de fum în mai multe zone. La scurt timp, un oficial american a declarat pentru New York Times că sunt în desfășurare și lovituri ale SUA în Iran. Atacul vine după ce președintele american Donald Trump a amenințat în repetate rânduri regimul de la Teheran că vor lovi Iranul dacă acesta va continua programele sale balistice.
Președintele american Donald Trump a spus sâmbătă, într-un clip distribuit pe conturile sale de pe rețelele de socializare, că Statele Unite au început „operațiuni de luptă majore” în Iran. „Industria lor de rachete va fi făcută una cu pământul și le vom anihila marina”, a declarat liderul SUA, transmițând și un mesaj către Gărzile Revoluționare Iraniene: „Ar trebui să vă predați, altfel veți muri cu siguranță”.
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău informează că pe întreg teritoriul Statului Israel a fost instituită starea de urgență imediată, în contextul operațiunilor militare împotriva Iranului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!