20,40 lei/l Nou plafon la motorină; vezi maximele zilei și stațiile mai ieftine 14 Descinderi în România în dosarul rezidențiatelor USMF Chișinău 3 ani Copil lovit pe trotuar la Comrat; șoferița ar fi confundat pedalele 19,6813 lei/€ Leul se slăbește ușor față de euro; vezi cursul BNM de azi
(foto) Cerere către… „mămica”. Lungu ironizează provocarea lui Crețu și își dă demisia de la Teatrul „Guguță”: Rog să fiu eliberat, nu chiar din propria inițiativă

Actorul Cătălin Lungu a ironizat provocarea lui Emilian Crețu și a scris o cerere de demisie adresată mamei sale, care este directoarea Teatrului Municipal de Păpuși „Guguță”. Scandalul a pornit după ce Crețu a fost la plantat arbori alături de primarul capitalei, Ion Ceban.

Foto: colaj

Cererea a fost adresată „mămicii sale”, după cum a scris și Lungu în document.

„Subsemnatul Cătălin Lungu, rog să fiu eliberat de la serviciu din propria inițiativă (bun, nu chiar din propria inițiativă, dar nu știu cum altfel să mă exprim) de la data de 5 noiembrie 2025. Eu și Emilian vă mulțumim”, se arată în cerere.


Campania de plantare organizată de Primăria Chișinău, la care a participat și actorul Emilian Crețu, a stârnit o dispută în spațiul public, după ce artistul Cătălin Lungu i-a criticat pe cei implicați, iar consilierul Victor Pruteanu i-a răspuns dur. „Gluma-i glumă, dar nu apreciez de loc asocierea cu #lingemancur”, a scris prezentatorul. „Nu neg „că Cătălin” are talent, dar să mă numească pe mine și colegii mei „dubioși” doar pentru că facem ceva util - chiar trebuie un talent special”, a menționat în replică Victor Pruteanu

Actorul și influencerul Emilian Crețu a reacționat tranșant la criticile venite din partea colegului său de breaslă, Cătălin Lungu, care l-a acuzat că „spală imaginea” primarului Ion Ceban. Crețu i-a lansat o provocare publică lui Lungu, cerându-i să-și dea demisia de la Teatrul municipal „Guguță”, instituție aflată în subordinea Primăriei Chișinău.

Actorul Emilian Crețu a venit cu o nouă replică, după ce a fost acuzat că „spală imaginea” primarului capitalei, Ion Ceban, din cauza unei apariții comune făcute la o acțiune plantare a copacilor. În context, influencerul a amintit de fotografia Maiei Sandu alături de edil, făcută în campania electorală, și cerut celor care l-au criticat să explice ce însemnătare ar avea.

Ion Ceban a intervenit în disputa dintre Emilian Crețu și Cătălin Lungu, după apariția sa alături de actor. Edilul a precizat că, „dincolo de politică, există acțiuni care ne definesc ca oameni.”

Actrița Alina Stoianov a intervenit în scandalul dintre Emilian Crețu și Cătălin Lungu, după ce prezentatorul TV a participat la o acțiune de plantare a copacilor alături de primarul capitalei, Ion Ceban. „Cu tot respectul, dar a devenit cam obraznică această atitudine de „judecător moral””, a scris Stoianov pe rețele.


Pub