20,14 lei/l Motorină se scumpește mâine la 20,14 lei/litru după prețuri ANRE, benzină la 23,14 lei/l 20,07 lei pentru 1 euro pe BNM astăzi în ușoară scădere, dolarul la 17,02 lei 2,87 g/l alcool în sânge la ex-judecătorul Soroca prins beat la volan și trimis în judecată 5-7 °C Scădere temperatură medie zilnică cu 5-7°C toate regiuni, Cod Galben ghețuș până 9 feb
(video) „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, luminează-le mintea”. Arhiepiscopul Petru, pe pragul bisericii de la Călărași, cu ușa blocată de polițiști. Unii își trag masca pe față

Tensiunile revin în satul Dereneu, raionul Călărași, unde accesul în biserica „Adormirea Maicii Domnului” rămâne blocat. Duminică, mai mulți credincioși, împreună cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, nu au fost lăsați să intre în lăcaș, fiind opriți de oamenii legii. Din acest motiv, Sfânta Liturghie a fost oficiată în curtea bisericii, anunță Episcopia pe rețelele de socializare. Până la această oră, Poliția nu ne-a oferit o reacție oficială pe caz.

Foto: colaj

Potrivit imaginilor video apărute în spațiul public, accesul credincioșilor este blocat de polițiști.

„Pe 8 februarie, 2026, în duminica fiului risipitor, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia ,,Adormirea Maicii Domnului" din s. Dereneu, rn. Călărași.

În dimineața zilei Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii și credincioșii prezenți.

Menționăm că această prezență și slujire arhierească se datorează faptului că în urma situației create la biserica din localitate respectivă, prin care organele drept (poliția și carabinieri) au blocat de aproape două săptămâni intrarea în sfântul locaș, credincioșii de aici fiind lipsiți de Sfânta Liturghie, au invitat, dimpreună cu administrația publică locală Chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru, pentru a săvârși Sfânta Liturghie.

Întrucât nici astăzi nu au permis intrarea în sfântul locaș, dumnezeiască liturghie a fost săvârșită în curtea bisericii.

După citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Petru a ținut un consistent cuvânt de învățătură, prin care a îmbărbătat creștinește această comunitate creștină care trec prin aceste momente de încercare.

Ierarhul i-a asigurat pe creștini că este aproape de ei, rugându-se pentru pacea și liniștea în această comunitate creștină, îndemnându-i părintește să mărturisească și să apere dreapta credință și sfânta biserică”, se arată în mesajul Episcopiei.

Și săptămâna trecută, a avut loc scandal la ușa bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Dereneu, raionul Călărași. Mai mulți creștini, alături de Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, nu au putut intra în lăcașul sfânt, accesul fiindu-le interzis de câțiva oameni ai legii, prezenți la fața locului. Episcopia de Ungheni relatează că, „polițiști și carabinieri s-au baricadat în fața ușii de la intrarea principală a bisericii fără a prezenta vreun act confirmativ, îngrădind posibilitatea creștinilor de a intra în sfântul lăcaș pentru a se ruga. Mai mult decât atât, în interior, de dimineață se afla parohul acestei biserici, preotul Alexandru Popa, împreună cu unul din copiii săi, minor. Și întreaga zi, au fost ținuți închiși, fără mâncare și apă, nepermițându-le să iasă pentru necesitățile personale”.


Pub