„Experiența mea a început în 2004, eu lucram în fabrică în calitate de muncitor, iar după câțiva ani, italienii au venit cu propunerea să mergem în Moldova, să avem o filială mai mare. Compania noastră produce ambalaj pentru produsele de clasa premium: Aqua di Parma, Louis Vuitton, Versace, Christian Dior, Trusardi, Chanel”, a relatat Tatiana.

„Deși veșnicia s-a născut la sat, nu-mi plăcea, eu voiam să fug de acolo.”

Eroina acestui monolog s-a născut în satul Țîghira din raionul Ungheni: „Am copilărit în satul natal, unde am făcut și primele studii gimnaziale. Mama făcea mâncare la școală, tata lucra în colhoz și cumva copilăria mi-a fost marcată de greutățile vieții de la țară. Mică fiind, mereu am avut chestia asta să ies din zona rurală. Nu-mi plăcea, deși veșnicia s-a născut la sat, cum spunea Lucian Blaga, eu voiam să fug de acolo. Am găsit un motiv, trebuia să studiez, ca să pot fugi, de aceea am fost, probabil, cea mai bravo elevă din școală. La 15 ani, după finalizarea ciclului gimnazial voiam să-mi continui studiile și am insistat, deși erau vreumuri foarte grele, că vreau să vin șa Chișinău, să studiez la un liceu. Eram 4 copii în familie, pentru părinți era foarte greu să ai un student pe vremea aceea, presupunea un efort financiar considerabil. Totuși, am insistat, am intrat prin examen la Vasile Alecsandri, cu notele destul de mari. Seara mergeam și pe unde mai stricam miez de nuci, ca să mă pot întreține. Nu voi uita niciodată cuvintele primei mele profesoare de limbă română din sat: „Vei fi studentă, lumea va mânca ciocolată, tu poate vei trebui să mănânci pâine cu ceapă, dar dacă vei dori să reușești, să nu te uiți la ce mănâncă alții”. A fost prima mea lecție de viață. De-a lungul anilor am simțit de mai multe ori ceea ce m-a învățat prima mea profesoară”.

„Visul meu era să devin jurnalistă”

„După liceu, visul meu era să devin jurnalistă. Am avut multe publicații într-o revistă pentru adolescenți, participări la diferite emisiuni radio, tv și totuși, viața grea de atunci nu mi-a permis să-mi realizez visul. La jurnalism trebuia să studiezi zi de zi, iar eu nu-mi puteam permite pe atunci asta. Am ales să fac Facultatea de Limbă și Literatură română la Universitatea Ion Creangă, ca să pot și să lucrez. Deja în al doilea an de universitate lucram profesoară, primul meu salariu a fost de 160 de lei. Nu-mi venea să cred nici mie, după ce ani mai târziu am văzut cărticica de muncă. Așa am muncit 4 ani, a fost o experiență extraordinară, în care am învățat să lucrez cu copiii, satisfacție aveam pe plan profesional, dar financiar, profesorii erau una dintre categoriile care o duceau cel mai greu în acea perioadă”, a mărturisit Tatiana.

„Am împrumutat 3 mii de euro pentru viză. Era o sumă enormă”

„Voiam mai mult de la viață, era perioada când foarte mulți conaționali plecau peste hotare, inclusiv în Italia. Eram indecisă: să fac a dua facultate sau să plec peste hotare. Am dat actele, am fost admisă, dar până în toamnă m-am răzgândit și am decis să plec în Italia, pentru că voiam mai mult pentru mine. Am decis să-mi încerc norocul, nu aveam familie, copii. Am avut noroc, viza mi s-a deschis foarte ușor, la București, dar a trebuit să împrumut 3 mii de euro, cam acesta era costul unei vize în acea perioadă. Era o sumă enormă, dar am avut curajul să o fac”, a relatat eroina monologului.

„Plângeam, mergeam la lucru, făceam curățenie și seara mă întorceam plângând acasă”

Odată ajunsă în Italia, tânăra s-a confruntat cu o realitate la care nu se aștepta: „Primele impresii au fost wow - frumusețea țării, dar și civilizația, dască ne raportăm la anii în care lăsasem eu Moldova, eram foarte departe de Europa. Dar în același timp s-a început calvarul pentru mine. Eu, fată cu studii, cu 4 ani în spate de profesoară, a trebuit să fac curățenie. Plângeam, mergeam la lucru, făceam curățenie și seara mă întorceam plângând acasă. Spuneam că vreau să mă întorc acasă, că nu pot. A durat jumătate de an până m-am adaptat. M-a ținut doar faptul că trebuia să întorc 3000 de euro, a fost un stimukl care m-a făcut să rezist. Dar timpul le pune la loc pe toate, nu mai voiam înapoi, de la Padova am plecat la Parma, unde am și rămas și de unde se trage tot ce fac astăzi și cine am ajuns. Este al doilea meu oraș de suflet, când merg acolo, mă simt acasă”.

„Am avut norocul în Italia să dau doar peste oameni extraordinari. Nu am avut situații în care cineva să mă înjosească sau să îmi spună că vin din altă parte sau că fac curat”, a spus Tatiana.

„Irina, faci curățenie, e ok, dar tu ai putea face mult mai multe”

„Două familii au fost de bază pentru mine în Italia, iar una dintre ele este fondatorul acestei frumoase afaceri de aici, având și afaceri acolo. După doi ani de Italia am ajuns, printr-o agenție, să fac curat în fabrica acestei familii, care producea ceea ce producem și astăzi, și aici, și acolo. La un moment dat ei au rămas fără doamna care le făcea curățenie în casă. S-au apropiat de șefa mea și au întrebat-o: „Cine ne face curat aici? Ne place, vedem schimbări, poate o angajăm în casă”. Am mers la un interviu cu familia și mi-au propus să le fac curat în casă, le mai făceam și mâncare. Am intrat în sânul acestei familii, erau pentru mine ca părinți. Să lucrezi la lucruri umile nu e rușinos, e rușinos să faci alte lucruri mai urâte, să furi de exemplu. Faptul că am făcut orice lucru cu responsabilitate m-a adus unde sunt astăzi. Într-o dimineață, mi-au spus la o cafea: „Irina, faci curățenie, e ok, dar tu ai putea face mult mai multe. Totuși, poate vrei să vii să înveți ceva la noi în fabrică, să vezi ce cutii interesante producem noi acolo”. Asta m-a intrigat, evident că am acceptat”, a povestit eroina.

„Nu puteam pierde nici posibilitatea de a deveni mamă, dar nici ceea ce am pornit, pentru că era visul meu”

„Între timp auzisem că poți face studii serale, după finalizarea cărora poți obține un loc de muncă mai bine plătit etc. Așa cum să învăț era ceea ce mi se dădea cel mai ușor, am decis să mă înscriu la Institutul Comercial din Parma, iar scopul meu era să obțin o diplomă recunoscută în Italia, ca să-mi pot îmbunătăți poziția socială în Italia. M-am și căsătorit cu un moldovean, voiam un copil, dar m-am gândit că e bine că nu vine acum, pentrun că sunt studentă și voi reuși să obțin ceea ce mi-am propus pe plan profesional. Însă în primul an de institut am rămas însărcinată, aici vine partea cea mai interesantă. Mi-am zis că nu pot pierde nici posibilitatea de a deveni mamă, dar nici ceea ce am pornit, pentru că era visul meu”, își amintește antreprenoarea.

„Însărcinată, noapte de noapte, de la 19:00 până la 12:00 mergeam la ore, veneam acasă, dormeam un pic, învățam, a doua zi mergeam la muncă, să mă întrețin. A durat trei ani. După ce am născut, seară de seară soțul îmi aducea copil în mașină și îl alăptam. Totuși, am continuat studiile. Acesta a fost probabil momentul decisiv. Acea familie de italieni a venit la mine, după ce am finalizat studiile, în 2013, și mi-au propus: „Ne-am gândit că dacă tot te descurci foarte bine și ai caracter, ce ar fi să te întorci în Moldova și să faci ceea ce faci aici, doar că cu mai mulți oameni și mai multe posibilități”. A fost un moment de șoc pentru mine, nu pentru că mi-au propus, ci pentru că nu voiam să vin, abia obținusem în Italia ceea pentru ce am luptat zi de zi, ani întregi. Mi-au spus: „Ai garanția noastră că în caz că nu vei reuși, te întorci aici și îți găsim de lucru. Dar tu vei reuși!” Ei erau siguri că eu voi reuși, eu - nu”, a relatat eroina.

„Timp de un an, am învățat toate procesele din fabrică, am trecut prin toate etapele”

Tatiana a acceptat să revină în Moldova, dar... :„A urmat un an de învățare intensivă a tuturor proceselor. Mergeam la ei în fabrică, am trecut prin toate etapele. Ei mi-au spus: „Da, tu nu vei face asta, dar tu trebuie să știi cum să procedezi în caz că apar anumite probleme, ce trebuie să-i înveț pe cei care vor munci la utilaje”. Așa am învățat fiecare utilaj, proces, de la intrarea materiei prime în depozit până la ieșirea produsului final pe ușa întreprinderii”.

„Cele mai frumoase lecții din Italia le-am adus aici, în Moldova. Omul este pe primul plan, chiar dacă tu produci pentru marile branduri”

„În Italia am învățat cât de responsabil trebuie să fii în lucrul cu aceste branduri, dar responsabilitatea este doar una dintre laturi, pentru că acolo trebuie să fii și atent la ceea ce faci, și să lucrezi calitativ. Am învățat și cum să fii responsabil pentru oamenii pe care îi conduci, cele mai frumoase lecții de acolo le-am adus aici. Omul este pe primul plan, chiar dacă tu produci cutii pentru marile branduri. Persoanele care îți sunt angajați trebuiesc tratate în primul rând cu respect, tu fără ei nu ai putea face nimic, ei sunt baza, motorul. Fără ei nu ai putea produce nimic”, a dezvăluit Tatiana.

„Sunt cutii la care lucrează și câte 40 de oameni”

„Nu este atât de simplu să faci o cutie, lucrul nostru este artizanal la 80%, lucru manual. E una să faci la o mașină și alta să faci manual aceste lucrări. Fiecare cutie a unor branduri mari, care se respectă, este o artă. În spatele unei cutii e o echipă întreagă. Sunt cutii la care lucrează și câte 40 de oameni în producere”, a relatat antreprenoarea.

„În 2013 deja se lucra la revenirea mea în Moldova. A fost un an în care veneam des cu această familia în țară, căutam locul potrivit, un spațiu. Nu voi uita niciodată lecția pe care mi-au dat-o: „La tine în producere trebuie să fie ca în farmacie, pentru că tu lucrezi pentru brandrui de renume și atunci când vor veni aici, trebuie să fie curat ca în farmacie, chiar dacă lucrezi cu clei, hârtie, carton”. Procesul de producere a început în februarie 2014, cu 4 angajați, oameni pe care i-am învățat eu, în fiecare zi, de la 7:30. Nimeni în Moldova nu știa să facă astfel de cutii. Și în Europa sunt puțin care știu să facă astfel de lucrări”, a povestit Tatiana.

„A fost cel mai greu an din viața mea. Copil, divorț și un copil ca afacere, care trebuia crescut de la zero”

„În același ani, pe plan personal, am decis să divorțez de primul meu soț, dar în același timp, am rămas însărcinată. Aveam o afacere de ridicat pe picioare, eram însărcinată și în proces de divorț. Totuși, dat fiind faptul că în primii ani de căsătorie nu am putut avea copii, au înclinat balanța spre decizia de a păstra sarcina. Italienii mei au rămas în șoc. Am spus că nu las lucrul. Însărcinată, 9 luni, zi de zi veneam aici și lucram cot la cot. Era primul an al afacerii, trebuia să învăț lumea, spre sfârșit de an deja aveam 40 de angajați. Experiența mea mă cerea zi de zi aici. Într-o zi, când era și ziua de salarii, eram încă la serviciu, mi s-au rupt apele, am mers la maternitate, am născut prin cezariană, ca a doua zi să vin cu copilul în fabrică. A fost cel mai greu an din viața mea. Copil, divorț și un copil ca afacere, care trebuia crescut de la zero”.

Cum a reușit Tatiana să dezvolte afacerea cap coadă, având doi copii și un divorț la activ, dar și angajați în subordine, aflați din monolog:

---