22,48 lei/l Prețurile maxime pentru mâine afișate; scădere ușoară la ambele sortimente 19,7345 lei Euro în creștere față de leu; vezi și cursul dolarului stabilit de BNM 11 CSM aprobă percheziția și aducerea silită a unui fost magistrat 20 IGSU evacuează locatari după un incendiu la etajul 5; proprietarul rănit
Moldovenii vor plăti mai mult pentru călătoriile naționale și internaționale, din 2026. Decizia, aprobată de Guvern

Începând cu 1 martie 2026, călătoriile cu microbuzele și autobuzele pe rutele naționale și internaționale se vor scumpi cu până la 20%, ca urmare a aprobării de către Guvern a unei noi formule de calcul a tarifelor.

Foto: UNIMEDIA

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, susține că această schimbare va permite o estimare realistă a costurilor, modernizarea parcurilor auto, îmbunătățirea infrastructurii rutiere și protecția drepturilor pasagerilor.

„Noua formulă de calcul permite stabilirea unui tarif corect în funcție de costul combustibilului, prețul de îmbarcare, cheltuielile administrative, salarii, amortizare. De asemenea, se va lua în calcul tipul de transport, confortul, specificul geografic al rutelor. Tarifele pentru traficul internațional vor fi aprobate de ANTA, iar cele pentru traficul raional - de către Consiliile Raionale, care vor monitoriza corectitudinea aplicării acestora”, a explicat Vladimir Bolea. 

În prezent, un kilometru parcurs la nivel interraional costă între 0,75 și 0,86 lei pentru un pasager. În cazul rutelor raionale, tariful variază între 0,85 și 0,96 lei/km. Accesul populației la serviciile de transport rutier este asigurat printr-o rețea de 2055 de rute regulate, dintre care 695 sunt raionale, 945 interraionale și 415 internaționale. În ultimii ani, acestea au deservit între 8 și 10 milioane de pasageri.


Pub