Potrivit lui Zagorodnîi, formațiunea va merge în alegeri cu o echipă formată din profesioniști cu experiență și rezultate remarcabile în domeniile în care activează.
„Avem o viziune clară și soluții aplicabile pentru crizele economice și sociale care afectează astăzi Republica Moldova. Echipa este condusă de Marian Lupu, un lider cu o carieră solidă în administrația publică. A deținut funcții esențiale în stat, printre care ministru al economiei, președinte al Parlamentului, șef interimar al statului și președinte al Curții de Conturi, instituție pe care a consolidat-o și i-a oferit recunoaștere internațională prin reforme și rezultate concrete”, a declarat vicepreședintele partidului.
După aprobarea listei de candidați de către Consiliul Politic Național, partidul va depune actele necesare la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea oficială în cursa electorală.
Zagorodnîi a subliniat că dezvoltarea economică este obiectivul principal al echipei „Respect Moldova”.
„Fără o economie funcțională, fără locuri de muncă bine plătite și fără respect față de cetățean, integrarea europeană, pe care o susținem ferm, nu poate deveni realitate. Dezvoltarea economică nu este doar o condiție a integrării, ci fundamentul unui stat stabil și demn”, a afirmat Anatolie Zagorodnîi.
Această categorie conține comunicate de presă și analize ale partidelor, organizațiilor și instituțiilor care dețin abonamente UNIMEDIA.
Redacţia UNIMEDIA nu poartă răspundere pentru conținutul acestor materiale.