Astăzi, Doina Consulting înseamnă o echipă puternică, un portofoliu solid de clienți și inițiative care reflectă aceeași viziune. Descoperă istoria de succes și ce a stat la baza afacerii.

Cum a apărut ideea de a lansa propria afacere și de ce ați ales domeniul financiar?
Mi-am făcut studiile în domeniul finanțelor și băncilor, iar primul meu loc de muncă a fost în sfera bancară, unde am activat ca revizor creditar. La un moment dat, ideea de a porni un business propriu a venit din exterior, sub forma unei recomandări: „De ce nu lansezi o companie proprie? De ce nu dezvolți un brand personal?”. Așa, acum 18 ani, a apărut Doina Consulting. Compania noastră oferă servicii de contabilitate și consultanță fiscală pentru afaceri aflate la început de drum, dar și pentru întreprinderi mici și mijlocii, punând accent pe soluții practice și aplicabile.
Ce scop v-ați pus atunci când ați fondat afacerea?
La început, nu a fost vorba despre rezultate sau cifre mari. Mi-am dorit, înainte de toate, ca acest business să fie cât mai aproape de fiecare proprietar și administrator de afacere. Să nu fim doar un simplu contabil, ci o echipă care oferă servicii complete, cu toate etapele necesare pentru buna funcționare și dezvoltare a unui business. Privind în urmă, pot spune că anume această abordare ne-a adus rezultatele de astăzi.
Ați menționat servicii complete. În afară de contabilitate, ce alte servicii mai oferiți?
Da, pe lângă preluarea documentelor primare și prezentarea rapoartelor financiare, oferim servicii de consultanță în economie și finanțe, audit și gestionarea resurselor umane. De asemenea, acordăm asistență juridică și elaborăm devize, oferte și pachete de documente necesare pentru licitații publice și credite. În paralel, eu personal ofer consultanță financiară proprietarilor de afaceri, lucrând direct cu ei pe decizii și planificare financiară. Avem o echipă tânără, dar bine calificată, care ne permite să acoperim toate aceste servicii într-un mod integrat.

Dacă vorbim despre echipă și activitatea companiei, cu câți clienți lucrați în prezent?
În prezent, lucrăm cu peste 100 de companii active. Dacă ne uităm însă la parcursul companiei, în cei 18 ani de activitate am colaborat cu peste 700 de companii. Avem și companii care au fost alături de noi încă de la începuturi și cu care colaborăm productiv până în prezent. Pentru noi, acesta este un indicator clar al încrederii și al relațiilor construite pe termen lung.
Recent ați publicat o carte dedicată educației financiare. De unde a pornit această idee?
Ideea a venit din două lucruri foarte simple, dar cu un sens profund pentru mine. Pe de o parte, din experiența mea de lucru cu antreprenorii. Am observat că, de multe ori, chiar și adulților le este greu să vorbească despre bani sau să înțeleagă termenii financiari. Pe de altă parte, a fost ceva personal. Ambii mei copii, pe la șapte ani, și-au dorit drept cadou un card bancar. Atunci mi-am dat seama că interesul pentru bani apare mult mai devreme decât credem.
Așa s-a născut ideea unei cărți de educație financiară pentru copii – „Aventurile Doiniței în lumea banilor”. Eroina principală a cărții, Doinița, explică noțiunile de bază despre bani într-un limbaj accesibil și ușor de înțeles.

Frumoasă inițiativă! Și compania Microinvest participă anual la campanii internaționale de educație financiară, contribuind activ la educația financiară a copiilor și tinerilor. Unde poate fi achiziționată cartea „Aventurile Doiniței în lumea banilor”?
Într-adevăr, educația financiară este un subiect important pentru societate și trebuie discutat încă din copilărie, într-un mod simplu. Mă bucur că am reușit să creez o carte care să fie interesantă atât pentru copii, cât și pentru părinți, mai ales atunci când o citesc împreună. Cartea este deja în vânzare și este disponibilă online, pe doinita.md, dar și în librăriile Cărturești.
Doina, ne puteți povesti cum a început colaborarea cu Microinvest și cum a evoluat aceasta în timp?
Prima noastră interacțiune cu Microinvest a fost acum aproximativ 15 ani. De atunci, lucrurile au evoluat mult – inclusiv modul de comunicare și abordarea individuală. Dacă la început condițiile erau mai standardizate, astăzi soluțiile sunt mult mai individualizate și adaptate fiecărei afaceri. Un mare plus a fost și trecerea spre online. Pentru noi, acest lucru a însemnat mai multă eficiență, operativitate și flexibilitate, iar lucrul la distanță a devenit mult mai simplu.
Privind această experiență în timp, ați recomanda colaborarea cu Microinvest și altor antreprenori?
Din experiența noastră, colaborarea cu Microinvest a fost una bună și constantă în timp. Este o companie orientată spre client, care înțelege nevoile reale ale afacerilor și oferă suport atunci când este nevoie. Majoritatea clienților pe care îi avem și colaborează cu compania Microinvest – sunt din recomandările noastre. Pot spune cu încredere că sunteți o companie care pune accent pe parteneriate. Clienții sunt foarte mulțumiți de relațiile care le fac, sunt niște relații trainice și de lungă durată.
*Microinvest este unica organizație financiară din Moldova care deține certificatul internațional GOLD în domeniul protecției clienților (conform standardelor și metodologiei Cerise+SPTF Client Protection). Acesta implică un proces de creditare responsabil și transparent, finanțare corectă și abordare constructivă la orice solicitare.
Această categorie conține materiale publicitare, texte sau comunicate de presă plătite.
Redacţia UNIMEDIA nu poartă răspundere pentru conținutul acestor materiale.