6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Ultima oră! Ilan Șor, trimis în judecată în dosarul privind delapidarea a 100 milioane $ de la Banca de Economii

Ilan Șor a fost trimis în judecată în dosarul privind delapidarea a 100 de milioane de dolari SUA de la Banca de Economii, anunță Procuratura Anticorupție. Pentru infracțiunea infracțiunea comisă, acesta riscă până la 15 ani de închisoare.

Foto: UNIMEDIA

„Procuratura Anticorupție anunță finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru examinare în fond, a cauzei penale în care Ilan Șor este învinuit că ar fi avut rol de organizator, instigator și coautor al infracțiunii de delapidare a averii străine, săvârșită de mai multe persoane în cadrul unui grup criminal organizat, în proporții deosebit de mari, faptă prevăzută de art. 191 alin. (5) din Codul penal.

Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție, în comun cu Centrul Național Anticorupție, Ilan Șor, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SA „Banca de Economii”, în perioada iulie 2013 – septembrie 2014, ar fi organizat și coordonat un grup criminal care a elaborat și implementat o schemă de delapidare a 100 000 000 de dolari SUA din activele băncii.

Acesta ar fi controlat de facto, prin intermediul unor persoane interpuse, mai multe instituții financiar-bancare și ar fi asigurat adoptarea deciziilor administrative, juridice și economico-financiare necesare implementării planului infracțional. În acest mod, ar fi fost create condițiile pentru transferarea și utilizarea mijloacelor financiare ale SA „Banca de Economii” în interesul grupului criminal organizat, inclusiv prin utilizarea unor documente false.

În consecință, acesta este învinuit că a avut rol de organizator, instigator și coautor la delapidarea mijloacelor financiare ale SA „Banca de Economii” în sumă de 100 000 000 de dolari SUA, acționând împreună cu alte persoane implicate în realizarea planului infracțional.

De asemenea, la 17 iunie 2026, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorului și a dispus aplicarea, în lipsa învinuitului, a măsurii preventive a arestului preventiv pentru un termen de 30 de zile.

Pentru infracțiunea de escrocherie săvârșită în proporții deosebit de mari, legea prevede pedeapsa sub închisoare de la 8 la 15 ani.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă”, potrivit comunicatului PA.

La 18 iunie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a admis demersul procurorului și a aplicat în privința lui Ilan Șor, în cauza penală privind delapidarea sumei de 100 milioane de dolari SUA de la BEM, măsura preventivă a arestului preventiv pentru un termen de 30 de zile, în lipsa acestuia.

Liderul fostului partid Șor, Ilan Șor, condamnat la 15 ani de pușcărie, a anunțat că sistează susținerea pentru proiectele sociale pe care le-a finanțat până în prezent în Republica Moldova, acuzând guvernarea că i-a blocat „posibilitatea de a ajuta oamenii”. „Doar în ultimele șase luni, Sandu a blocat și pur și simplu mi-a furat 50 de milioane de dolari, pe care i-am direcționat pentru susținerea cetățenilor Moldovei”, a scris oligarhul. care a mai anunțat că se retrage din politica moldovenească și le-a cerut tuturor aleșilor din partea sa să își dea demisia. Solicitat de UNIMEDIA, consilierul prezidențial de atunci, Igor Zaharov, a venit cu o replică.

În aprilie 2023, Ilan Șor a fost condamnat de Curtea de Apel la 15 ani de închisoare, în dosarul „Frauda Bancară”.

Tot din aprilie 2023, Ilan Șor nu mai este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Parlamentul l-a exclus după ce a acesta a fost condamnat la pușcărie.

Ilan Șor a venit cu o reacție, după ce a fost condamnat de Curtea de Apel la 15 ani de închisoare, în dosarul „Frauda Bancară”: „Nu am de gând să mă conformez, iar această decizie va fi anulată exact a doua zi după schimbarea actualului regim de către o instanță echidistantă și corectă”, a declarat Ilan Șor. Totodată, acesta a menționat că „pentru hotărârea respectivă, acești trei judecători vor ajunge după gratii foarte și foarte curând”.

Un scandal a avut loc la Curtea de Apel Chișinău, unde a fost examinat un dosar în care era vizat Ilan Șor. Oamenii legii au menționat că au o dispoziție pe numele Marinei Tauber și au scos-o cu forța din sala de judecată. „O să ies dacă o să fie o decizie respectivă”, a strigat deputata, în timp ce polițiștii o evacuau. Unul dintre ofițerii prezenți a menționat că nimeni nu are permisiunea de a se afla în sală.

Atunci, la Curtea de Apel Chișinău s-a desfășurat un nou miting, în sprijinul lui Ilan Șor.

Participanții la protest au încercat să intre cu forța în clădire, dar nu au fost lăsați de oamenii legii.

În decembrie anul trecut, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul avocaților lui Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare, în dosarul „Frauda bancară”.


Pub