„Decizia CSE va fi publică după pronunțarea hotărârii de membrii Comisiei”, anunță responsabilii de la Primărie.
La rândul său, Ministerul Educației, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, recomandă autorităților publice locale:
-să examineze posibilitatea suspendării procesului educațional în localitățile unde accesul la instituțiile de învățămînt este îngreunat sau imposibil;
-să verifice suplimentar transportul școlar, inclusiv să apeleze la Inspectoratul General de Poliție pentru a asigura transportarea în siguranță a copiilor.
„Orarul recuperării orelor va fi decis de organele locale/municipale de specialitate.
MEC menționează că securitatea elevilor și a angajaților din sistemul educațional trebuie să rămână o prioritate în orice condiții”, se arată în mesajul MEC.
Codul galben de vânt puternic în toată țara a fost prelungit până mâine, anunță responsabilii de la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
În mai multe localități din țară s-a așternut un strat generos de zăpadă. Astfel, pe rețelele de socializare au fost împânzite fotografii cu Moldova acoperită de nămeți.
Pe 24 noiembrie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un cod galben și portocaliu de vijelie, ninsori și lapoviță, pentru zilele de weekend.
Primăria Municipiului Chișinău a făcut apel către locutorii și oaspeții capitalei, să dea dovadă de precauție, pentru a-și proteja sănătatea și bunurile materiale, în contextul avertizării meteorologice - Cod Portocaliu.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!