O nouă alertă cu bombă la sediul Judecătoriei Buiucani. Apelul a fost făcut de o femeie în jurul orei 13:30, care a spus că în incinta sediului se află un obiect explozibil. Oamenii legii se află la fața locului. Poliția a fost sesizată prin intermediul serviciului 112, apelul fiind făcut de o femeie vorbitoare de limba rusă, care a comunicat că în incinta Judecătoriei Chișinău sediul Buiucani, amplasată pe bd. Ștefan cel Mare, se află un obiect explozibil.
La fața locului imediat au reacționat și s-au deplasat toate serviciile specializate: Batalionul de patrulare și reacționare operativă al DP mun. Chișinău, grupa operativă a Inspectoratului de Poliție Buiucani, angajații IGSU fiind solicitată intervenția specialiștilor de la Bombteh. Forțele de ordine imediat au încercuit zona și evacuat toți angajații și cetățenii care la moment se aflau în incinta clădirii.
La moment toate serviciile specializate activează la fața locului. Angajații poliției întreprind toate măsurile în identificarea persoanei care a efectuat apelul, toate circumstanțele urmează a fi stabilite.


Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!