„Aici sunt 2 aspecte, lipsa blocurilor sanitare în instituțiile de învățământ, în zona rurală. Eu consider că e o problemă mare. De aceea, cei care au luat decizia să hotărască această problemă sunt bravo.
S-a dorit bine, dar să tai panglici în WC nu e cea mai bună idee. Dar nu trebuie să facem atâta show din cazul acesta. Din contra, eu credeam că o parte dintre cei care critică și au fost la guvernare acum 8-9 ani și erau tare mari pro Integrării Europene, au fost miniștri ai Educației, prim-miniștri – de ce nu ați rezolvat aceste probleme cât erați la guvernare? Vă ocupați cu furtul miliardului?
Igor Dodon spune că statul putea să ofere bani – 100 de milioane de lei, care ar rezolva problema WC-urilor în școli. „Da, au luat-o prea razna cu PR-ul, le dăm peste cap pentru chestia asta. Și eu cred că ei toți au înțeles. Poate datorită acestui caz, se vor ocupa de ea cei care fac show-uri din cazul acesta. E o situație stupidă”, a comentat Dodon.
Amintim că ieri președintele raionului Rîșcani, Vasile Secrieru (membru PSRM), primarul satului Hiliuți, Alexandru Sandu (membru PAS) și deputatul Vladimir Mizdrenco (membru PSRM) apar într-o fotografie în timp ce inaugurează cu panglică roșie WC-ul școlii din sat, împreună cu directoarea instituției, Ana Matei (membră a Partidului Democrat), încălcând totodată, și regula impusă de CNSEP potrivit căreia, accesul și aflarea în spațiile închise sunt interzise fără purtarea măștii. În proces, aceștia au implicat și doi copii, elevi ai gimnaziului respectiv. În acest sens, deputata Platformei DA Inga Grigoriu a depus o sesizare către Procuratura Generală și Avocatul Poporului, care a venit, ulterior, cu o reacție la cele întâmplate.
„Ombudsmanul copilului condamnă cu fermitate orice acțiuni prin care s-ar face uz de copii, profitând de vulnerabilitatea acestora, pentru sensibilizarea publicului și obținerea unui transfer de imagine pozitivă. Este revoltător, imoral și descalificant să speculezi cu copiii pentru a obține beneficii de imagine, indiferent care ar fi scopurile, politice sau de afaceri”, se subliniază în comunicatul emis de Avocatul Poporului.
Totodată, aseară, în cadrul emisiunii Puterea a Patra, de la N4, invitatul emisiunii, ministrul Educației Igor Șarov a calificat drept revoltător cazul din cadrul gimnaziului din Hiliuți, unde adminstrația instituției a decis să inaugureze noul WC cu mult fast, panglică roșie și invitați speciali din rândurile oficialilor. Mai mult, Igor Șarov a sesizat instituțiile responsabile, iar administrația școlii urmează a fi sancționată conform legislației, pentru încălcările admise în cadrul respectivului „eveniment”.
De asemenea, ieri, Ministerul Educației Culturii și Cercetării a emis un Ordin cu privire la protecția sănătății în instituțiile de învățământ, în care se menționează inclusiv faptul că accesul persoanelor străine în școli a fost interzis, precum și întâlnirile sau manifestațiile de orice fel, pe teritoriul instituțiilor de învățământ.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!