6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Xi Jinping obţine al treilea mandat de preşedinte al Chinei

Xi Jinping a obţinut vineri un istoric al treilea mandat de preşedinte al Chinei, după votul oficial al parlamentului, punctul culminant al unei ascensiuni care l-a văzut devenind cel mai puternic lider al ţării după mai multe generaţii, scrie hotnews.ro, cu referire la AFP.

Foto: Profimedia Images

Rezultatul votului deputaţilor, anunţat cu puţin timp înainte de orele 11.00 (03.00 GMT), este fără apel: 2.952 voturi pentru, zero împotrivă, zero abţineri.

Parlamentul din China fiind, în practică, înfeudat Partidului Comunist (PCC) la putere, rezultatul votului era de orice îndoială.

Liderul de 69 de ani a obţinut deja în octombrie o prelungire cu cinci ani în fruntea PCC şi a comisiei militare, cele mai importante două funcţii de putere.

Unic candidat, a fost reales în funcţie pentru aceeaşi durată ca şef al statului.

Ultimele luni au fost, însă, complicate pentru Xi Jinping, cu mari manifestaţii la sfârşitul lui noiembrie împotriva politicii sale „zero Covid” şi un val major de decese care a urmat abandonării acestei strategii sanitare în decembrie.

Subiecte sensibile evitate cu grijă în timpul actualei sesiuni anuale a parlamentului, eveniment foarte orchestrat în cursul căruia Li Qiang, un aliat al lui Xi, ar urma să devină noul prim-ministru înlocuindu-l pe Li Keqiang.


Pub