6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(doc) Primarul de Hîncești, Alexandru Botnari, riscă să fie demis. Ce „păcate” a găsit ANI

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința unui primar care ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin încheierea unui contract de arendă cu fiul său.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit materialelor probatorii din dosar, în ianuarie 2018, alesul local, fiind primar, ar fi încheiat un contract de arendă a unui teren destinat zonei de agrement și amplasat în intravilanul municipiului Hîncești, care ar fi fost adjudecat de fiul său în rezultatul unei licitații.

Contractul a fost semnat pentru un termen de 25 de ani, în rezultatul căruia fiul ar urma să achite arenda 10% anual din prețul inițial al terenului de 79400 lei.

În rezultatul acestei acțiuni, inspectorul de integritate a stabilit că, primarul a admis un conflict de interese, încălcând Legea 133 privind declararea averii și intereselor personale prin faptul că nu a informat ANI, în scris, în termen de 3 zile și nici nu a soluționat conflictul real în care s-a afla.

Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, inspectorul de integritate va sesiza autoritatea competentă pentru demiterea primarului din funcție și va solicita instanței de judecată anularea acestui contract de arendă.

Primarul riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică și mandatul de primar, pentru o perioadă de 3 ani. Acesta ar putea fi inclus și în Registrul Interdicțiilor al ANI.

Actul de constatare poate fi contestat în instanța de contencios administrativ.


Pub