Angajații poliției au fost sesizați la data de 15 aprilie, de către o doamnă în vârstă de 33 de ani, comunicând că în timp ce se afla într-un supermarket de pe strada Hîncești, pentru câteva minute a lăsat portmoneul fără supraveghere, în care se aflau mijloace bănești și actele de identitate, ulterior când s-a uitat acesta nu mai era. Prejudiciul cauzat a fost estimat la 12 150
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt, iar conform legislației în vigoare suspecta în comiterea infracțiunii riscă amendă de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore sau închisoare de până la 4 ani.
Persoanele care au recunoscut femeia, sunt rugate să comunice informaţiile la numărul de contact: 068 923 117.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!