6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Drumul de ocolire a satului Troița Nouă din Anenii Noi, în proces de construcție. Când vor fi finalizate lucrările

Drumul de ocolire a satului Troița Nouă din raionul Anenii Noi este în plin proces de construcție. Mersul lucrărilor pe acest segment de drum a fost inspectat, astăzi, de ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean.

Foto: MEI

Potrivit reprezentantului companiei „Rutador”, lucrările de construcție au început în iunie 2019 și conform termenilor contractuali, acestea urmează să se finalizeze la sfârșitul anului curent.

Până la acest moment, pe sectorul de drum au fost efectuate lucrări de decapare a pământului vegetal, lucrări la terasamente, executarea stratului hidroizolant cu material geosintetic, construcția podelelor tubulare, lucrări parțiale de construcție a podului, precum și lucrări de transfer a rețelei electrice.

Sectorul de drum are o lungime de 6,6 km, iar valoarea contractului este de circa 128 mln lei.

Drumul de ocolire a satului Troița Nouă / Sursa:MEI

Ministrul Economiei și Infrastructurii a afirmat că săptămânal va inspecta lucrările de reparație și de construcție a drumurilor din țară, pentru a monitoriza implementarea Programului Drumuri Bune pentru anul 2020, calitatea lucrărilor și a interveni în soluționarea problemelor survenite în acest proces.


Pub