Investigatorii
şi ofiţerii de urmărire penală cercetează această schemă în cadrul a 38 de
cauze penale, conexate într-o procedură, iar principalii figuranţi sunt
suspectaţi de acte de corupere, manifestate prin legalizarea, contra cost, a
unor construcţii din raza comunei Ghidighici. Potrivit probelor acumulate,
arhitectul-şef ar fi fost persoana care ar fi gestionat această reţea, formată
din funcţionari din cadrul altor autorităţi şi, în schimbul unor remunerări
ilicite, ar fi asigurat perfectarea actelor permisive pentru construcţia sau
recepţia finală a unor lucrări, pentru eliberarea şi urgentarea certificatelor
de urbanism, a autorizaţiilor de construcţie, a avizelor necesare, precum şi
pentru repartizarea unor terenuri sau schimbarea statutului acestora.
Din materialele cauzei rezultă,
că arhitectul-şef ar fi pretins bani pentru serviciile sale, susţinând că ar
avea influenţă asupra membrilor Comisiei pentru urbanism şi dezvoltare rurală
şi asupra consilierilor locali. În acelaşi timp, în procesul de pregătire a pachetelor
de documente, ar fi fost implicaţi diriginţi de şantiere, proiectanţi,
responsabili tehnici, angajaţi ai OCT Chişinău, dar şi agenţi economici. Prin
urmare, misiunea anchetatorilor şi procurorilor la percheziţiile, operate în
această dimineaţă, este de a găsi probe suplimentare în cazurile cercetate şi
identificarea altor membri ai schemei.
La această oră, patru persoane au
fost escortate la CNA pentru audieri, urmând să fie reţinute pentru 72 de ore.
Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 10 ani de detenţie, amendă
penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită
perioadă. Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată, până la
pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.
Operaţiunea este în derulare.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!