52,4 kg Drone Gheran-4 cu 52,4 kg explozibil neutralizată la Chiștelnița 0,83 mg/l Accident mortal Hîncești: șofer beat 0,83 mg/l alcool, fără permis 90.000 lei Șeful ANRE primește ~90.000 lei lunar după tăiere de salariu 50.391 Studiu Nature: 50.391 decese europene din căldura verii 2026
Primarul Bucureștiului se plânge că Ion Ceban știa înaintea lui despre nominalizarea lui Veștea premier al României. Edilul de Chișinău: „Nu am idee la ce se referă Ciucu”

Primarul de la București și prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a declarat în cadrul emisiunii „În fața ta” de la Digi24 că edilul Chișinăului, Ion Ceban, ar fi aflat despre nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru al României cu câteva ore înainte ca aceasta să fie anunțată oficial. În replică, Ion Ceban a respins afirmațiile și a spus că nu are „nicio idee la ce se referă primarul Bucureștiului”

Foto: colaj

Întrebat cum a aflat despre decizia președintelui României, Nicușor Dan, de a-l nominaliza pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, Ciprian Ciucu a spus că vestea l-a surprins.

„Un șoc. Eram la Singapore. (...) „Vine la mine domnul Ceban, primarul Chișinăului. (...) I-am spus că tocmai am aflat că președintele României, fără ca noi să știm - că vorbisem cu Ilie Bolojan și cu Dan Motreanu - l-a nominalizat pe domnul Veștea prim-ministru. Zice: «A, nu știai?»”, a declarat acesta.

Potrivit acestuia, Ion Ceban i-ar fi spus că știa despre această decizie de câteva ore și i-ar fi arătat un mesaj primit pe telefon.

„L-am întrebat: «Tu știai?». Mi-a răspuns că: «Da, de câteva ore». Mi-a arătat telefonul, unde îi scrisese cineva despre Veștea. Deci domnul Ceban de la Chișinău a aflat înaintea lui Ilie Bolojan, înaintea mea și a lui Dan Motreanu că (Veștea - n.red.) va fi nominalizat premier al României”, a afirmat Ciprian Ciucu.

În reacție, Ion Ceban a declarat că urmărește afirmațiile apărute în spațiul public și că nu înțelege la ce se referă Ciprian Ciucu.

„Urmăresc declarațiile făcute în spațiul public la adresa mea, în care aș fi învinuit, în mod nejustificat, precum că aș avea vreo implicare în criza politică din România.

Nu am nici o idee la ce se referă primarul Bucureștiului și cum aș fi implicat?

Consider aceste declarații ca fiind nefondate și lipsite de orice bază reală.

Am discutat cu domnul Ciucu despre proiecte și discut cu foarte multă lume din România: politicieni, reprezentanți din mediul academic, persoane notorii, dar asemenea declarații sunt ieșite din comun.

Îmi exprim speranța sinceră ca România să depășească cât mai curând această situație de criză, în interesul cetățenilor săi și al stabilității regionale”, a scris primarul pe rețele.


Pub