35,23 lei/l Motorina scade la 35,23 lei/l, benzina la 34,13 lei/l; ANRE anunță ieftiniri de 19 și 9 bani 20,04 lei/€ Euro la 20,0391 lei (-4 bani), dolar la 17,8236 lei (-10 bani); leul se apreciază față de toate valutele 400.000 $ 400.000 $ pentru 4 asasinate la comandă în Kiev; recrutor moldovean trimis în judecată de PCCOCS 157 mln € Guvernul avizează 157 milioane euro de la UE pentru 18 din 20 reforme; bani intră în bugetul național
(doc) Un membru CNPF, denunțat la PG, după ce nu a declarat peste 6 milioane de lei. Despre cine este vorba

Un membru al Comisiei Naționale a Pieței Financiare a fost verificat de inspectorii de la Autoritatea Națională de Integritate care au depistat, în cele din urmă, că funcționarul nu și-a declarat unele venituri și active financiare, în sumă totală de peste 6,2 milioane de lei.

Foto:

Controlul a fost inițiat în ianuarie 2021, în baza unei sesizări.

„Inspectorul de integritate a efectuat un control amplu asupra declarațiilor de avere și interese personale pentru anii 2018, 2019 și 2020. La capitolul venituri și active financiare au fost idendificate mai multe neconformități admise de către subiect, ce cad sub incidența Codului penal al Republicii Moldova. Mai exact, în anul 2018, membrul CNPF a omis să declare venitul în valoare de peste 350 mii de lei, obținut în urma înstrăinării cotei – părți din capitalul social al ÎM „Vinăria Purcari” SRL, venitul în valoare de 20 000,00 lei, obținut în urma înstrăinării automobilului avariat de marca Toyota Land Cruiser, conturile bancare și activele financiare din băncile comerciale din Republica Moldova, în sumă de peste 2 milioane 500 de mii de lei”, anunță ANI.

În următorul an, la depunerea declarației de avere și interese personale, la fel, nu a inclus: dobânda obținută din gestionarea conturilor bancare, în mărime de peste 4 500 de lei și nu a declarat toate conturile bancare, în care se aflau active în mărime de 2 milioane 650 mii lei, mai preciează inspectorii de integritate.

„La fel și în ultima declarație de avere și interese personale pentru anul 2020, inspectorul a identificat că au fost comise neconcordonțe. Subiectul nu și-a declarat dobânda obținută din gestionarea conturilor bancare în mărime de peste 8000 de lei și activele bancare în sumă de circa 635 de mii de lei”, se arată în comunicatul ANI.

Pe cauza dată, inspectorul de integritate a constatat bănuiala rezonabilă de săvârșire a infracțiunii – fals în declarații, fapt pentru care a sesizat Procuratura Generală a Republicii Moldova.


Victor Captari by UNIMEDIA on Scribd


Pub