„Analiza dezbaterilor derulate în spațiul public în zilele 25-26 ianuarie, demonstrează un interes social sporit vis-a-vis de subiectul constituirii și activității Comisiei speciale de preselecție a candidaților la funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
De asemenea, în spațiul mediatic au fost anunțate inclusiv și obiecții din partea participanților, altor persoane interesate cu privire la acest subiect.
Astfel, informăm că la Consiliul Superior al Procurorilor au fost depuse mai multe cereri/contestații aferent procedurilor ce țin de concursul pentru funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și, potrivit legii, acestea urmează a fi examinate, în ședință, de plenul Consiliului Superior al Procurorilor.
Asigurăm întreaga societate că toate subiectele aflate pe rolul Consiliului Superior al Procurorilor se examinează cu respectarea condițiilor impuse de lege, iar pentru a evita suspiciuni privind lipsa de obiectivitate a procedurilor de referință, îndemnăm spre discuții echilibrate, bazate pe circumstanțe factologice și raționamente juridice.
În context, reiterăm angajamentul nostru de a asigura corectitudinea și obiectivitatea procedurilor de concurs în rândul procurorilor, în conformitate cu principiile stabilite de art. 1251 din Constituție* și exprimăm încrederea că toți membrii Consiliului Superior al Procurorilor conștientizează responsabilitatea instituțională față de societate de a demonstra prin conduita profesională alinierea la principiile de drept”, au menționat reprezentanții CSP.
Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, susține că „trebuie identificate soluțiile juridice pentru anularea sau suspendarea” concursului la funcția de șef al PCCOCS inițiat de CSP în noiembrie 2022. „Concursul urmează a fi inițiat repetat sau, după caz, reluat când va exista un CSP cu mandat plenipotențial, adică după finalizarea exercițiului de prevetting”, a menționat Litvinenco.
Victor Munteanu, director de programe de drept la Fundația Soros Moldova, consideră că e nevoie urgent de o evaluare rapidă a politicilor de reformare a justiției și procuraturii din ultimii doi ani, „adoptate cu atâta fastuozitate și de o regândire completă a mecanismelor de intervenție”. Reacția vine după declarația lui Iulian Groza, membru al Comisiei de preselecție a candidaților la funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. „Soros-istul-Șef din țară bate alarma”, a comentat, la rândul său, fostul prim-ministru Ion Chicu.
Juristul Nicolae Eșanu condamnă vehement faptele la care a fost supus Iulian Groza, membru al Comisiei de preselecție a candidaților la funcția de procuror – șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, dar în același timp se arată îngrijorat de solicitarea privind anularea etapei de preselecție. „Faptul că unul sau mai mulți membrii ai comisiei au fost intimidați și supuși presiunilor este regretabil și condamnabil și organele competente trebuie să întreprindă măsuri urgente și eficiente pentru a curma aceste practici și sancționarea făptașilor. Dar în măsura în care nu se afirmă că anumite decizii au fost luate sub presiune sau influență nu văd cum se poate afirma că procesul este viciat”, a scris Eșanu, pe Facebook.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!