La ședință a participat vicepreședintele CEC, Pavel Postica, reprezentanți ai Parlamentului și persoana vizată.
Astfel, propunerea CEC a fost susținută de cei prezenți în sală. În urma deliberărilor, Curtea a validat mandatul deputatului.
Mandatul de deputat a devenit vacant în legătură cu demisia deputatului Bolea Vladimir din partea Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”.
Porțevschi Vasile este președintele Organizației Teritorială Nisporeni PAS, iar la moment este profesor la școala Profesională din orașul Nisporeni, funcția care o deține din 2019.
În perioada 2012 – 2015 a fost consultant juridic în comuna Boldureşti, Consiliul Național de asistență juridică garantată de stat, iar în perioada 2011-2015 a fost profesor de informatică şi matematică în gimnaziul ,,Valeriu Bulicanu” satul Boldurești, raionul Nisporeni
Acesta și-a făcut studiile la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, studii de master, facultatea Informatică şi TII.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!