Trapperul, pe numele său real Anghel Bogdan Georgian, a fost dus duminică la audieri și ulterior reținut pentru 24 de ore de poliție pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Trapperul a fost filmat urinând pe scenă, în timpul unui concert susținut vineri seară alături de Azteca, la Arenele Romane.
Luni, el a fost adus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, care a decis măsura controlului judiciar.
„Față de bărbatul în cauză s-a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, a anunțat luni Poliția.
Concertul de la Arenele Romane a fost organizat de Hip Hop Takeovers, care a anunțat că se „retrage din organizarea următoarelor concerte ale turneului Ian & Azteca”.
Gestul extrem al artistului Ian pe scenă a stârnit un val uriaș de reacții negative în mediul online. Cunoscutul trapper a fost filmat în timp ce urina direct în fața publicului prezent la eveniment.
Ulterior, artistul a fost reținut.
Incidentul în care trapperul Ian a urinat pe scenă, în timpul unui concert susținut la Arenele Romane din București, a stârnit reacții și în Republica Moldova. Interpretul Ion Paladi a comentat momentul, criticând gestul și menționând, într-o postare pe rețele că „scena trebuie să însemne respect, decență și profesionalism”.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!