„Potrivit învinuirii înaintate de procurori, inculpatul, la data de 29 august 2022, aproximativ orele 01:50, fiind în stare de ebrietate alcoolică, la bordul unei aeronave ce aparține unei companii aeriene din Republica Moldova, care efectua cursa „Londra-Chișinău”, în prezența pasagerilor și însoțitorilor de bord, a manifestat un comportament neadecvat şi a încălcat grosolan ordinea publică, exprimându-se cu cuvinte necenzurate, în privința acestora.
Pentru aplanarea conflictului, la bordul aeronavei au venit ofițerii Poliției de Frontieră, însă inculpatul a continuat acțiunile huliganice, opunând rezistență și aplicând violență față de reprezentanții legii, nesubordonându-se cerințelor acestora, iar ca rezultat, i-a cauzat vătămări corporale unui ofițer.
Instanța de judecată a aplicat în privința inculpatului, măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara, cu menținerea acesteia până la intrarea sentinței în vigoare”, menționează PG.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!