Astăzi are loc o întâlnire fără precedent la Curtea Constituțională, pentru o analiză informală a acestor solicitări de anulare a alegerilor prezidențiale.
Potrivit surselor Digi24, foarte multe cereri din partea societății civile și nu numai au ajuns pe masa Curții și, în fața acestui număr mare de solicitări, judecătorii CCR au decis să facă o analiză preliminară a tuturor acestor cereri, a tuturor documentelor desecretizate de CSAT, contrar declarațiilor făcute ieri de Curtea Constituțională că aceste elemente nu pot fi analizate decât după al doilea tur de scrutin.
Așadar, CCR va analiza dacă sunt suficiente argumente în momentul de față pentru a nu mai lăsa turul doi să se desfășoare, pentru a anula alegerile. Dacă în urma reuniunii informale, judecătorii vor decide să intre într-o ședință de judecată, atunci va fi un semnal pentru noi toți că este posibil ca astăzi să se ajungă la anularea alegerilor. Ședința informală are loc în contextul în care Curtea Constituţională a anunţat, joi seară, că cererile referitoare la alegerile prezidenţiale vor fi analizate după turul 2.
„Având în vedere solicitările reprezentanților mass-media cu privire la primirea unor petiții și cereri referitoare la derularea alegerilor pentru funcția de Președinte al României, Curtea Constituțională precizează că acestea au fost înregistrate și urmează să fie examinate conform prevederilor constituționale și legale, în cadrul procesului de validare a alegerilor. În această etapă a procesului electoral, în conformitate cu dispozițiile constituționale, Curtea poate examina contestații formulate de către candidații calificați în turul II al alegerilor prezidențiale”, arătat CCR.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!