6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Descinderi CNA în capitală: Un administrator autorizat, bănuit că ar fi înstrăinat spații locative de peste 7,6 mil. lei, contrar legii

Biroul unui administrator autorizat din capitală a fost percheziționat de ofițerii Centrului Național Anicorupție. Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea Procuraturii Anticorupție și sunt efectuate într-o cauză penală, pornită pe faptul abuzului de putere în cadrul unui proces de insolvabilitate, anunță instituția.

Foto: cna.md

„Potrivit probelor gestionate, administratorul desemnat de instanța de judecată, în complicitate cu unii membri ai comitetului creditorilor și factori de decizie din mediul privat, ar fi înstrăinat mai multe spații locative de pe strada Pietrarilor, mun. Chișinău, prin organizarea procedurii de licitație, în valoare de peste 7,6 milioane de lei, desfășurată contrar Legii insolvabilității.

În vederea administrării probatoriului pe cauza penală, administratorul autorizat urmează a fi audiat în calitate de bănuit și cercetat în stare de libertate”, comunică CNA.

Sursele Anticoruptie.md au declarat sub protecția anonimatului că ar fi vorba despre administratorul Nicolae Bostan, anterior denunțat de mai multe persoane care au rămas fără apartamente.

Ziarul Național a scris că cel puțin 15 titulari de apartamente din strada Pietrarilor nr. 10/6 și 10/5 din Chișinău au depistat că investițiile lor de sute de mii de euro s-au dus pe apa sâmbetei, în urma unei scheme care ar fi fost pusă la cale de Nicolae Bostan. În afara faptului că licitația a fost organizată cu numeroase încălcări ale Legii cu privire la insolvabilitate, adică fără a fi întocmit raportul de evaluare asupra bunurilor imobile, fără notificarea creditorului garantat, licitația ar fi fost organizată cu dedicație, pentru un singur participant prestabilit - SRL Exfactor Grup, afiliată lui Ilan Șor și Vlad Plahotniuc.


Pub