6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) „Suma de 560 de lei e o eroare contabilă”. Sergiu Caraman, după nemulțumirile judecătorilor privind salarizarea: „Legislația interzice expres magistraților să recurgă la grevă”

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman, a venit cu precizări după ce doi judecători au propus organizarea unui protest față de proiectul noii legi a salarizării. Potrivit lui Caraman, suma de 560 de lei indicată drept posibilă majorare este rezultatul unei „erori contabile”, iar legislația în vigoare interzice expres magistraților să recurgă la grevă.

Foto: Captură de ecran

Președintele CSM, Sergiu Caraman, a declarat în cadrul ședinței din 6 cotombrie, că prevederile proiectului de salarizare nu reprezintă forma finală a documentului și că discuțiile vor continua.

„Această variantă a proiectului nu este un punct final al discuției. Vor urma...” a declarat Caraman.

În ceea ce privește solicitarea judecătorilor de a organiza un protest, președintele CSM a subliniat că cele două chestiuni trebuie analizate separat. Potrivit lui, dreptul magistraților de a-și exprima nemulțumirea și de a solicita îmbunătățirea condițiilor în care își exercită funcția trebuie respectat.

Totodată, Caraman a atras atenția că exercitarea autorității judecătorești trebuie să rămână în limitele Constituției și ale legii.

„Legislația în vigoare interzice expres judecătorilor să recurgă la grevă, iar Curtea Constituțională a confirmat constituționalitatea acestei limitări”, a explicat președintele CSM, care a remarcat că demersul judecătorilor prevede inclusiv sistarea activității de judecată, ceea ce ridică problema compatibilității acestei măsuri cu prevederile legale în vigoare.

Doi judecători solicită Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să susțină un protest față de prevederile proiectului noii legi a salarizării în sectorul bugetar. Conform unei sesizări, magistrații propun ca, începând cu 12 octombrie, judecătorii să poarte banderole albe, iar activitatea de judecată să fie sistată timp de cel puțin două ore.

Anterior, Consiliul Superior al Magistraturii a cerut revizuirea prevederilor privind salarizarea judecătorilor din proiectul noii legi a salarizării, avertizând că formula propusă ar putea accentua deficitul de magistrați și reduce atractivitatea profesiei. CSM a propus, între altele, majorarea cu 10 clase a salariilor judecătorilor și revizuirea coeficientului de salarizare.

Replici au avut loc la ședința din data de 25 septembrie 2025 a CSP, după ce Consiliul a cerut autorităților să majoreze salariile procurorilor până la nivelul lefurilor judecătorilor. „Statutul constituțional al judecătorului este diferit de cel al procurorului. La fel, atunci când vorbim de standarde din state europene, acolo procurorul are statut de magistrat și conform Constituției, este echivalat cu cel al judecătorului. Totodată, CSP și CSM au competențe și statutul constituțional diferit”, a menționat membrul CSP, Sergiu Caraman, care este președinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

În iunie 2026, CSP a emis un aviz negativ asupra proiectului de lege privind reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar și a solicitat remiterea acestuia autorilor pentru revizuire și completare. „Concluzia la care am ajuns este că proiectul, în forma actuală, ridică multiple semne de întrebare și nu oferă răspunsuri convingătoare pentru sistemul procuraturii. Procurorul nu este un simplu bugetar”, a spus Elena Roșior.

Pe 4 decembrie 2026, Guvernul Munteanu a aprobat proiectul Legii Bugetului de stat pentru anul 2026, cu un deficit record de 21 de miliarde de lei. „Trebuie să recunosc, deficitul nu e mic, dar circa jumătate din acesta va merge în investiții”, a precizat ministrul Finanțelor, Andrian Gavrilița. Totodată, proiectul prevede un PIB nominal de 377 miliarde lei, o inflație anuală de 4,3% la sfârșit de an și un salariu mediu lunar de 17.400 lei. Pentru cheltuieli capitale aferente dezvoltării economice se preconizează alocarea sumei de circa 5,6 miliarde lei.

Sindicatele au criticat modul în care le-a fost prezentat proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2026, cu doar o zi înainte de a fi aprobat de Guvern, dar și unele prevederi din acesta, care se refereau la lefurile bugetarilor. „Spre regret nu s-a făcut nicio modificare la valoarea de referință de 2500 lei, la care se referă majoritatea angajaților din sectorul bugetar - ceea ce ține de învățământ, autorități, Ministerul Afacerilor Interne. Legea 270 privind sistemul de salarizare prevede că valoarea de referință trebuie să fie modificată anual, în dependență de situația economică, dar nu mai puțin decât rata inflației, rata inflației pentru anul curent e 7,6%, deci, ar trebui să fi fost măcar o indexare de 7,6% a acestei valori de referință”, a menționat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte CNSM, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.

Ministrul de atunci al Finanțelor, Andrian Gavriliță, s-a justificat în fața Sindicatelor, pentru că a prezentat în ultimul moment proiectul Legii bugetului de stat pentru 2026, dar și explică lipsa majorărilor la salariile bugetarilor. „Înțeleg și sunt de acord și accept critica. Ne cerem iertare și o să rugăm înțelegere”, a spus ministrul, la ședința de astăzi a Guvernului.

La 12 decembrie 2025, noaptea târziu, deputații PAS au aprobat bugetul pentru 2026: „În criză sunt doar profesorii, Președinția cu 44 mil. lei nu e afectată”, a declarat deputatul Partidului Nostru, Constantin Cuiumju.


Pub