Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Național de Investigații, oamenii legii au fost înștiințați despre conținutul celor două depozite la data de 22 octombrie, curent.
Polițiștii în comun cu angajați ai Inspectoratului General de Carabinieri și soldații Brigăzii Infanterie Monitorizată nr.1 Bălți, cu suportul geniștilor au dispus efectuarea cercetării la fața locului în scopul identificării și stabilirii obiectelor periculoase.
La fața locului, au fost depistate 234 560 de măști anti-gaz, distribuite în 5 864 de lăzi a câte 40 măști, fără careva acte de proveniență legală.
Obiectele urmează a fi transportate spre păstrare la depozitul Brigăzii Infanterie Monitorizată nr.1 Bălți.
În continuare polițiștii desfășoară măsuri speciale de investigații în vederea elucidării tuturor circumstanțelor cazului, precum și stabilirii provenienței obiectelor depistate și scopului depozitării acestora.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!