6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Prima sesiunea a Parlamentului s-a încheiat, însă deputații nu vor merge în vacanță. Se anunță ședințe extraordinare

Parlamentul Republicii Moldova și-a încheiat prima sesiune din acest an, însă deputații nu vor merge în vacanță. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat în cadrul ședinței de ieri a Legislativului că în august vor avea loc patru ședințe extraordinare

Foto: parlament.md

Potrivit Regulamentului Parlamentului, sesiunea de primăvară începe în luna februarie și nu poate depăși sfârșitul lunii iulie.

A doua sesiune, cea de toamnă, începe în luna septembrie și nu poate depăși sfârșitul lunii decembrie.

Totodată, Parlamentul poate să se convoace în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a 1/3 din numărul deputaţilor.

Ieri, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat că în august va fi o sesiune extraordinară, iar deputații se vor întruni în cel puțin patru ședințe. Astfel, nu vor avea vacanță.


Pub