„Este cert că deschiderea grădinițelor din capitală va fi în urma deciziei Comisiei Naționale Extraordinară de Sănătate Publică. Anterior, în urma chestionării părinților, care au copii la grădiniță, în prima etapă 66% au spus că vor ca micuții lor să vină la grădiniță, iar în a doua etapă, 51% s-au exprimat pozitiv în acest sens. Respectiv, pentru confortul și asigurarea securității atât a copiilor cât și a angajaților, noi vom veni cu scheme de încadrare a acestora”, a declarat primarul general.
Potrivit edilului, în prima etapă, în mod obligatoriu la grădiniță vor veni doar copiii din grupa pregătitoare, în funcție de recomandările specialiștilor. Ulterior, săptămânal va urma să se încadreze și celelalte categorii de copii, astfel, încât să nu se formeze presiune asupra personalului și pentru a preveni îmbolnăvirile.
Cât privește revenirea elevilor la școală, autoritățile fac pregătirile necesare, pentru reluarea lecțiilor de la 1 septembrie. „Sunt mai multe scenarii de reîncadrare a copiilor. Posibil că în mun. Chișinău vor fi în 2 schimburi. Deja categoriile, cum va fi împărțită clasa, depinde de managerii fiecărei școli”, a precizat edilul.
„Noi trebuie să reluăm procesul educațional. Știu că există riscuri, dar dezvoltarea copiilor nu poate să stagneze”, a mai adăugat Ion Ceban.
Ministerul Educației a elaborat două documente - instrucțiunea redeschiderii grădinițelor după ridicarea stării de urgență și raportul de autoevaluare a instituției privind pentru redeschidere. Acestea au fost consultate cu cei de la Ministerul Sănătății și ANSP, ANSA și transmite către CNESP pentru aprobare.
Potrivit ministrului, o importanță deosebită se va acorda informării corecte și instruirii personalului, părinților, agenților economici referitor la măsurile care vor fi valabile pentru instituțiile de educație timpurie.
În cadrul ultimului chestionar realizat în rândurile părinților care au copii de grădiniță din capitală, peste 16.000 de părinți au declarat că doresc redeschiderea instituțiilor de educație timpurie. Astfel, ponderea acestora din numărul total de părinți care au copii de vârstă preșcolară reprezintă 51%.
Totodată, Direcția generală educație, tineret și sport a Primăriei a elaborat un plan de acțiuni pentru redeschiderea instituțiilor educaționale, care include: acțiuni de pregătire a spațiului, instruirea personalului, a părinților, organizarea mișcării/deplasării copiilor în instituții, crearea condițiilor de minimalizare a răspândirii infecției Covid, cerințe în organizarea alimentației și altele.
Săptămâna trecută, autoritățile municipale au anunțat că mai multe instituții de învățământ din capitală sunt în carantină, printre care și 5 grădinițe. Potrivit primarului general, au fost înregistrate 12 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus în cadrul instituțiilor.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!