Cu acest prilej, fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un mesaj de felicitare.
„Sfântul Andrei a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul, iar apoi l-a însoțit pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă. A fost martor la minunile pe care Le-a săvârșit și s-a pătruns de învățăturile Lui. Sfântul Andrei a suferit, alături de ceilalți apostoli, asistând la chinurile și umilințele la care L-au supus iudeii pe Mântuitor.
Noaptea din ajunul Sfântului Andrei este destinată unor obiceiuri care să asigure protecție oamenilor, animalelor și gospodăriilor, iar ziua Sfântului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă.
Adresez sincere felicitări celor care își sărbătoresc astăzi onomastica, precum și tuturor locuitorilor țării noastre dorindu-le pace, prosperitate și căldură sufletească”, a menționat Igor Dodon.
Noaptea Sfântului Andrei este marcată de unele obiceiuri, tradiții și superstiții, iar ziua Sfîntului Andrei marchează debutul sezonului sărbătorilor de iarnă.
Conform tradițiilor, se spune că noaptea de 12 spre 13 decembrie este una cu proprietăţi magice. Această sărbătoare este însoţită de multe tradiţii şi superstiţii. Spiritele ies din lume, lupii vorbesc cu grai omenesc, iar oamenii se apără de rele cu vrăji şi usturoi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!