Violeta Ivanov a criticat inactivitatea guvernării în sensul că nu a implementat acțiuni concrete în vederea adaptării sectorului agrar la schimbările climatice tot mai frecvente în ultimii ani, acțiuni implementate deja de majoritatea țărilor lumii.
„De exemplu, în așa țări cum ar fi Malta, Turcia, China sau Israel, care au deficit extrem de mare de apă, datorită responsabilității statului și utilizării tehnologiilor performante, se obțin roade uneori și de 4-5 ori pe an. Pe de altă parte, este revoltător că Republica Moldova, amplasată între două râuri mari, se sufocă, iar pământurile degradează”, a subliniat Violeta Ivanov.
Deputata a declarat că autoritățile au utilizat ineficient creditele și granturile acordate anterior pentru asigurarea irigării terenurilor agricole. Ivanov a cerut convocarea de urgență a Comisiei parlamentare speciale, care să vină cu soluții urgente în acest domeniu.
„Țara noastră trebuie să asigure suport pentru implementarea proiectelor concrete de irigare și pentru sprijinirea agricultorilor. Considerăm că statul este obligat, în aceste condiții, să acorde agricultorilor credite pe termen lung, pe 15-20 de ani, cu 0 %, asumându-și responsabilitatea de achitare a procentelor către creditori. Aceste acțiuni pot fi din diferite surse. Pot fi din Europa sau din Federația Rusă”, a punctat Violeta Ivanov.
De notat că, în acest an, din cauza secetei și grindinei, sectorul agrar din Republica Moldova se confruntă cu cea mai gravă criză din ultimii 30 de ani.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!