6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) CSM a examinat cu ușile închise mai multe contestații: Printre ele, și cea a BNM împotriva unor judecători. Când vor fi anunțate deciziile

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a întrunit astăzi, 23 iunie, în ședință. Pe ordinea de zi au figurat 16 subiecte.

Foto: CSM

update Consiliul a examinat contestațiile depuse, iar hotărârile vor fu motivate în prdinea prevăzută de lege și plasate pe ste-ul CSM. Ședința s-a încheiat.

update Membrii CSM s-au retras în ședință închisă, pentru a examina  a aprobat degarea judecătorilor pentru participare la seminare, conferințe și cursuri de instruire.


update Ioana Chironeț: În adresa CSM au parvenit două rapoarte de la Comisia de Evaluare externă în privința dlui Bîtca și a lui Bulgac Ion. Având în vedere că intrăm într-o perioadă de concedii și probabil nu va fi posibil de organizat ședințele Consiliului, ca să ne încadrăm în termenul de 30 de zile pentru examinarea acestor rapoarte, propun să prelungim termenul până la 90 zile.

Consiliul a susținut propunerea

update CSM a aprobat degarea judecătorilor pentru participare la seminare, conferințe și cursuri de instruire.


update CSM a acceptat cererile unor membri ai CSM, președinți/vicepreședinți/ ai instanțelor judecătorești privind acordarea concediului de odihnă anual.


update CSM a aprobat dispozițiileemise de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii.  

update 12:38 Și demersul Judecătoriei Ungheni privind acordarea autorizației de casare a unor bunuri uzate, raportate la mijloace fixe a fost adoptat în unanimitate.

update 12:35 Au fost aprobate demersurile președinților interimari ai unor instanțe judecătorești, privind acordarea gradului de calificare unor judecători.

update 12:30 Examinarea emersul președintelui interimar al Judecătoriei Bălți, Ion Pâcaleu privind stabilirea volumului de muncă vicepreședintelui interimar al instanței a fost amânat pentru o altă ședință.

update 12:28 Plenul va elibera o opinie pe marginea Demersul Cancelariei de Stat privind expunerea opiniei asupra Sesizării nr. 200g/2025 privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi din articolele 2,18 alin. (4) și 20 alin (2) lit. d) din Legea insolvabilității..

update 12:26 A fost avizat demersul Cancelariei de Stat privind avizarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (eficientizarea procedurilor de insolvabilitate).

update 12:23 A fost avizat demersul Cancelariei de Stat privind avizarea proiectului de lege pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2157/2001 al Consiliului din 8 octombrie 2001 privind statutul societății europene (SE). 

update 12:20 A fost avizat demersul Cancelariei de Stat privind avizarea proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (eficientizarea mecanismului de protecție a copiilor victime ale violenței în familie

update 12:15 Sergiu Caraman: „Plenul Consiliului avizează proiectul așa cum a propus raportorul.”

update 12:03 Mitrofan: „Suntem pentru un sistem de salarizare transparent, însă considerăm că proiectul de lege, în forma actuală, nu corespunde tuturor standardelor sistemului judecătoresc. Solicităm Guvernului să ia în considerare propunerile CSM.  (...) Pe lângă avizarea proiectului aș spune că e negativ, și de concept, și de procedură.”

update 11:57 Livia Mitrofan, despre demersul Cancelariei de Stat privind avizarea proiectului pentru modificarea unor acte normative (reforma sistemului unitar de salarizare în sectorul bugetar): „Noi propunem ca, în noul proiect, să fie ajustate atât anexa nr. 2, cât și anexa nr. 3 și să fie menținuți coeficienții de salarizare care sunt la moment, iar la judecători propunem să începem salarizarea de la clasa de salarizare 116 până la coeficientul de salarizare 826. Considerăm că anume acest aspect va garanta o independență financiară a judecătorilor și nu va afecta salariul acestora. Mai mult decât atât, aș vrea să menționez că, deși s-a discutat în cadrul grupului de lucru că urmează să fie menținut principiul separării puterilor în stat, constatăm că, reieșind din clasa de salarizare și coeficientul de salarizare, funcțiile de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, președinte al Curții Supreme de Justiție și judecător la Curtea Supremă de Justiție au un nivel mai mic decât funcțiile-cheie, funcțiile care sunt în oglindă din celelalte două puteri în stat, ceea ce, în opinia noastră, încalcă securitatea raporturilor juridice”.

update 11:27 Plenul CSM a anunțat o scurtă pauză

update 11:26 Contestațiile au fost respinse.

update 11:01 Plenul CSM s-a retras în deliberare.

update 10:44 Mariana Martalog: „Se constată că hotărârea plenului Colegiului Disciplinar este una neîntemeiată, contravine constatărilor Înaltei Curți, care sunt reflectate în hotărârea respectivă. Deci, s-a constatat încălcarea articolului 3 al Convenției, odată ce obiectul examinării a fost o plângere cu referire la acțiuni de violență”.

update 10:42 Aliona Miron: „Am avut sesizarea Ministerului Justiției legată de acest aspect, de emiterea unei încheieri de către judecătorul domnul Costică, fiind judecător de instrucție, și ulterior fiind pronunțată o hotărâre CEDO. Este vorba de cauza AB versus Republica Moldova, în care s-au constatat încălcări ale articolului 3. Respectiv, Inspecția a făcut un raport, ulterior Colegiul Disciplinar a încetat, de fapt, descrierea motivării Colegiului Disciplinar este și pe termen de prescripție, dar și pe fond, că nu a fost dovedită vinovăția judecătorului, neglijența, intenția judecătorului. Contestație a fost depusă inclusiv de către Inspecția Judiciară și a fost depusă și de către Ministerul Justiției.”.

update 10:34 Se examinează contestațiile depuse de Inspecția judiciară și Ministerul Justiției împotriva Hotărârii nr. 6/4 din 27 februarie 2026 a Colegiului disciplinar, emise în privința acțiunilor ex-judecătorului Aureliu Postica de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

update 10:25 Membrii CSM au anunțat pauză.

update 10:23 Sergiu Caraman: „Se respinge raportul de evaluare a judecatorului Corneliu Guzun și se dispune procedura de reevaluare”.

update 10:00 Membrii CSM s-au retras în deliberare pe marginea raportul Comisiei de evaluare externă privind evaluarea judecătorului Corneliu Guzun, în calitate de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău.

update 9:57 A fost respinsă contestația candidatei la funcția de judecător, Fulga Grabovski, împotriva Hotărârii Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor nr. 21s/8 din 10 aprilie 2026.

update 9:55 Membrii Consiliului s-au retras în deliberare pe pe marginea contestației candidatei la funcția de judecător, Fulga Grabovski.

update 9:53 Avocata Fulga Grabovski a depus ieri o cerere prin care solicită completarea contestației. Plenul CSM a votat anexarea materialelor.

update 9:51 Cu prilejul Zilei Suveranității și al Zilei Funcționarului Public, Sergiu Caraman a adresat felicitări, marcând importanța celor două evenimente pentru Republica Moldova. „La mulți ani Republica Moldova și la mulți ani tuturor funcționarilor publici”, a declarat președintele CSM.

update 9:50 De pe ordinea de zi a fost exclus demersul depus de Institutul Național al Justiției (INJ) și a fost inclus suplimentar examinarea unor rapoarte, pentru care a fost prelungit termenul de analiză 

Urmărește ședința live, pe UNIMEDIA:


 Ordinea de zi de a ședinței:


Pub