79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
Pakistan: Fostul preşedinte Pervez Musharraf, condamnat la moarte pentru înaltă trădare şi subminare a Constituţiei

Un tribunal special din Pakistan l-a condamnat marţi la moarte în contumacie pe fostul preşedinte Pervez Musharraf, aflat la putere între 1999 şi 2008, pentru înaltă trădare şi subminarea Constituţiei ţării, relatează dpa, Reuters şi AFP.

Foto: https://www.timesnownews.com/

Tribunalul special format din trei judecători a pronunţat marţi sentinţa în procesul deschis împotriva lui Musharraf în urmă cu şapte ani.

„Pervez Musharraf a fost găsit vinovat în baza articolului 6 de încălcarea Constituţiei Pakistanului”, a declarat oficialul guvernamental Salman Nadeem, transmite Agerpres.

Musharraf era judecat pentru înaltă trădare pentru impunerea stării de urgenţă în 2007, când a suspendat Constituţia şi i-a încarcerat pe judecătorii Curţii Supreme care nu au acceptat decizia.

Pervez Musharraf, care trăieşte în exil în Dubai, l-a răsturnat de la putere în 1999 pe prim-ministrul de atunci, Nawaz Sharif, printr-o lovitură de stat militară sângeroasă şi a obţinut un rol important pe scena mondială după ce s-a alăturat războiului antiterorist condus de SUA în Afganistan.

„Acesta este un verdict istoric şi va avea un mare impact asupra redefinirii istoriei politice a Pakistanului, vulnerabil la puciuri” a declarat marţi comentatorul politic Hamid Mir în emisiunea sa.

Pakistanul a fost condus de generali aproape jumătate din istoria sa după obţinerea independenţei de Marea Britanie în 1947, iar acesta este primul verdict pronunţat împotriva conducerii militare.


Pub