„Astfel, în baza proceselor-verbale privind totalizarea rezultatelor votării la referendum întocmite și aprobate de consiliile electorale de circumscripție, Comisia Electorală Centrală a constatat o prezență la urnele de vot de 50,72%. În context, 1 532 264 de alegători au primit buletine de vot pentru referendum, 1 531 392 de alegători au participat la votare. Din numărul total de 1 488 874 de voturi valabil exprimate, pentru opțiunea DA au votat 749 719 de persoane, iar pentru opțiunea NU - 739 155 de persoane.
Membrii CEC au aprobat și Raportul CEC privind rezultatele organizării și desfășurării referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, care cuprinde informație structurată pe 16 Capitole și se referă la cadrul normativ, constituirea circumscripțiilor electorale, a secțiilor de votare, a organelor electorale ierarhic inferioare, instruirea funcționarilor electorali, asigurarea logisticii electorale, reflectarea activității în mass-media, procesul de votare, numărarea, totalizarea voturilor și centralizarea rezultatelor, etc.
Hotărârile Comisiei despre participarea cetăţenilor la votare în cadrul referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024, procesele-verbale privind totalizarea rezultatelor scrutinului, precum și raportul Comisiei privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, vor fi remise Curţii Constituţionale”, menționează CEC.
Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și alegerile prezidențiale au avut loc pe 20 octombrie, după ce Înalta Curte a decis că organizarea plebiscitului este constituțională.
La alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, Maia Sandu a acumulat 42,45% din sufragii, iar Alexandr Stoianoglo - 25,98% din voturi. Cei doi vor lupta pentru fotoliul de șef al statului în turul II al scrutinului, care urmează să se desfășoare pe 3 noiembrie.
Totodată, 50,46% din cetățenii Republicii Moldova au spus DA referendumului constituțional, potrivit rezultatelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC). Alți 49.54% au votat opțiunea NU. Diferența dintre DA și NU e sub jumătate de punct procentual, adică de 13 596 de voturi.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!