6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
România a încheiat procedura de cumpărare a Portului Giurgiulești din Republica Moldova: „Rolul său strategic a crescut în regiune”

Ministrul Transporturilor din România, Ciprian Șerban, a anunțat marți că procedura de cumpărare a Portului Giurgiulești din Republica Moldova a fost încheiată.

Foto: FB

„Mă bucur că am reușit să finalizăm tranzacția de preluare a operatorului Portului Giurgiulești, firma ICS Danube Logistics, prin Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, o investiție strategică pentru România, cu miză regională și europeană.

Achiziția portului Giurgiulești este necesară, luând în considerare concurența dintre Portul Constanța și celelalte porturi din bazinul Mării Negre și cele ale statelor membre UE și în contextul extinderii hinterland-ului Portului Constanța și transformării lui într-un lider de piață pentru zona Centrală și de Sud-Est a Europei, precum și trasarea noilor rute de transport în contextul actual regional. Rolul său strategic a crescut în regiune, iar portul este bine poziționat pentru a servi la reconstrucția viitoare a Ucrainei.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a fost implicat, încă de la început, în derularea spre succes a acestei tranzacții, furnizând analize riguroase, evaluări de risc actualizate și o viziune clară asupra impactului pe termen lung.

Prin preluarea acestuia, România își asumă angajamente ferme privind dezvoltarea Portului Giurgiulești și consolidarea poziției acestuia în noul context geopolitic și economic. Se au în vedere investiții importante, pe termen lung, în creșterea capacității portului și a importanței sale strategice în zonă.

Ne dorim ca Giurgiuleștiul să devină complet integrat în rețelele de transport din regiune. Aceasta ar putea include, de exemplu, sprijinirea proiectelor de infrastructură externă, cum ar fi o autostradă sau un drum expres de la Galați la Giurgiulești (care leagă direct portul de rețeaua rutieră europeană) sau parteneriate cu Portul Galați (de peste Dunăre, în România) pentru a opera complementar. Astfel de măsuri ar integra mai strâns portul Giurgiulești în rețeaua regională de transport, amplificând rolul său de poartă de acces către UE pentru Moldova”, a scris Ciprian Constantin Șerban.

Pe 26 martie 2026, proiectul cu privire la cesiunea Portului Giurgiulești a fost aprobat în lectura II, cu votul a 54 de deputați PAS, în ședința de astăzi a Parlamentului. Asta deși inițiativa a provocat numeroase critici din partea opoziției, iar aleșii PSRM au cerut ca proiectul să fie retras de pe ordinea de zi.

Terenurile Portului Giurgiulești vor fi date în superficie până în 2075. Proiectul a fost votat pe 6 martie în prima lectură, de 53 de deputați PAS și a stârnit replici în Parlament. „Orice guvernare are sfârșit, iar atunci veți răspunde”, a declarat deputata BCS Diana Caraman.

Guvernul a propus extinderea dreptului de superficie asupra terenurilor Portului Internațional Liber „Giurgiulești” până la 31 decembrie 2075, cu menținerea acestora în proprietatea publică a statului. Astfel, pe data de 4 martie, Executivul a aprobat modificarea Legii privind activitatea Portului, pentru a consolida rolul acestuia în comerțul regional și a susține economia națională, se arată într-un comunicat.

Fostul șef de stat, Igor Dodon critică decizia Guvernului de a transmite Portul Internațional Liber „Giurgiulești” unui investitor privat până în 2075, avertizând că astfel statul pierde controlul asupra singurei ieșiri la mare și a unui obiectiv strategic esențial pentru exporturi, importuri și securitatea energetică. „Nu vorbim despre un simplu activ economic, ci de suveranitate”, a scris liderul PSRM pe rețele.

Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), proprietara Portului Giurgiulești din Republica Moldova, lansează licitația internațională cu scopul de a identifica potențiali investitori strategici și financiari care pot sprijini în continuare dezvoltarea cu succes și pe termen lung a acestui activ strategic.

Guvernul României a confirmat intenția de a cumpăra Portul Giurgiulești din Republica Moldova de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Începerea negocierilor a fost aprobată printr-un memorandum în ședința de Guvern de miercuri, 28 august. Statul român îi are ca potențiali rivali pe doi miliardari din Bulgaria. Guvernul român va constitui o echipă pentru iniţierea negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în vederea achiziţionării de către statul român, prin intermediul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa, a acţiunilor integrale deţinute, prin Danube Logistics SRL, de către BERD, la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din Republica Moldova.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), proprietara firmei ce deține Portul Internațional Liber Giurgiulești ( PILG), afirmă că deși „dorește să găsească un cumpărător de renume pentru port”, este concentrată pe discuțiile cu Guvernul Republicii Moldova.

Premierul României, Marcel Ciolacu, a vorbit în exclusivitate, despre intenția României de a cumpăra portul Giurgiulești din Republica Moldova, în contextul în care se preconizează că România va deveni un hub important în reconstrucția Ucrainei. Guvernul Republicii Moldova a venit cu precizări.

Tot atunci, premierul Dorin Recean a afirmat că Republica Moldova se află în discuții cu România privind intenția statului vecin de a cumpăra Portul Giurgiulești. „Acum suntem la etapa de a analiza care sunt oportunitățile”, a declarat prim-ministrul.

Președinta Maia Sandu a venit cu un comentariu privind intenția României de a cumpăra portul Giurgiulești. „Există în continuare un litigiu acolo, care trebuie clarificat. Este o poveste lungă. Decizia e de partea BERD”, a declarat șefa statului.


Pub