„Pe 14 și 15 mai, Republica Moldova va găzdui Sesiunea Ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei - un eveniment care marchează încheierea Președinției țării noastre în cadrul organizației. Este al doilea mandat exercitat de țara noastră de la aderarea la Consiliul Europei - primul a avut loc în urmă cu 23 de ani.
La Chișinău, așteptăm peste 50 de delegații, inclusiv miniștri ai afacerilor externe.
În cadrul reuniunii, ne vom concentra asupra priorităților pe care ni le-am asumat la preluarea mandatului: sprijinul continuu pentru Ucraina, combaterea dezinformării și a ingerințelor străine, consolidarea securității și întărirea rezilienței democratice în țările membre.
La finalul Sesiunii Ministeriale, vom transmite Președinția rotativă către Principatul Monaco.
Rămânem în continuare angajați în promovarea valorilor și principiilor care stau la baza Consiliului Europei”, a anunțat Mihai Popșoi.
În noiembrie 2025, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi a participat la ceremonia oficială de preluare a Președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, desfășurată la Strasbourg. La eveniment au fost prezenți Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, precum și ambasadori ai celor 46 de state membre.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!