Înregistrarea video, publicată pe Telegram de preşedinţia belarusă, îl arată pe Lukanşenko, cum coboară dintr-un elicopter după aterizarea acestuia pe teritoriul reşedinţei sale oficiale, Palatul Independenţei.
Reşedinţa este situată la circa doi kilometri de locul unde susţinătorii opoziţiei s-au mobilizat în masă, menţinând presiunea la două săptămâni de la declanşarea unei mişcări de protest istorice.
"Preşedintele poartă o vestă antiglonţ şi ţine în mâini o armă automată", a precizat mesajul care a însoţit înregistrarea video.
Amintim că ieri, demonstraţia a părut asemănătoare ca amploare cu cea de la 16 august, când circa 100.000 de persoane au ieşit în stradă la Minsk, potrivit jurnaliştilor AFP.
La putere de 26 de ani, Lukanşenko s-a angajat în această săptămână că "va rezolva problema" contestării, despre care spune că este un complot occidental, şi chiar a plasat armata în stare de alertă, acuzând NATO de manevre la frontierele Belarusului.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!