(update 10:30) Alerta cu bombă de la Ambasada Rusiei la Chișinău s-a dovedit a fi falsă. „În urma verificărilor. careva obiecte suspecte nu au fost depistate”, a declarat pentru UNIMEDIA ofițera de presă a DP Chișinău, Natalia Stati.
(09:23) O nouă alertă cu bombă la Ambasada Federației la Chișinău. Cineva ar fi trimis un mesaj electronic anonim la adresa instituției diplomatice, ce spune că edificiul ar fi minat. La moment, zona este încercuită, iar clădirea a fost evacuată.
„Astăzi 17 august ora 09:00, în adresa Inspectoratul de poliție Buiucani din cadrul Direcție de Poliție a municipiului Chișinău, a parvenit informația precum că sediul Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova este minat. Informație remisă în adresa administrației Ambasadei de la o sursă anonimă prin intermediul poștei electronice”, a declarat Natalia Stati, ofițera de presă a DP Chișinău.
Conform protocolului stabilit în astfel de situații, carabinierii au reacționat prompt, fiind securizată zona și înștiințate serviciile abilitate.
Imediat la fața locului s-au deplasat toate serviciile specializate, echipajele BPRO, grupa operativă a IP Buiucani.
La moment de către specialiștii din cadrul serviciului „BOMBTEH”, se verifică adiacentul Ambasadei.
Amintim că doar în luna iunie a anului curent, Ambasada Rusiei a fost evacuată și cercetată de geniști de trei ori, după ce persoane necunoscute au trimis e-mail-uri cu informația precum edificiul ar fi minat.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!