„Este important pentru societatea noastră să avem drumuri sigure, să putem merge pe jos, cu mașina sau cu bicicleta într-un mediu în care să nu fim pândiți de pericole, pe care acum le întâlnim la tot pasul. Îi atenționez pe șoferii inconștienți care urcă băuți la volan, se droghează, vorbesc la telefon, merg cu viteză, fără să le pese de cei din jur, că vor răspunde pentru încălcările pe care le fac în fața poliției naționale și a instanțelor de judecată. Nu ne mai putem permite să piară oameni pe drumurile noastre publice”, a declarat Ana Revenco, ministrul de interne, în contextul în care în ultimele săptămâni au avut loc mai multe tregedii pe drumurile publice.
Pentru garantarea deplasării în siguranță pe drumurile publice, Ministerul Afacerilor Interne a elaborat și înaintat Parlamentului proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, care prevăd înăsprirea sancțiunilor pentru principalele cauze ale accidentelor rutiere grave. Acestea sunt: depășirea limitei de viteză, neacordarea priorității pietonilor și conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. În prezent, proiectul este adoptat în prima lectură de către Parlament și a este propus spre examinare în lectura a doua a ședinței Parlamentului.
„Ministerul Afacerilor Interne continuă procesul de îmbunătățire a legislației în domeniul traficului rutier, dinamizând eforturile de prevenire a accidentelor rutiere. Aceste eforturi vor fi menținute atât pe filiera ajustărilor nemijlocite ale cadrului normativ, cât și pe filiera informării publice, comunicării și sensibilizării tuturor cetățenilor.
Tototdată, MAI face apel la resposabilitate către instutițiile statului care au în atribuții menținerea în stare bună a drumurilor publice, prin marcarea corespunzătoare și iluminarea acestora, precum și la cele care au în responsabilitate eliberarea carnetelor de conducător auto și instruirea viitorilor șoferi”, se menționează în comunicatul instituției.
Ministerul Afacerilor Interne a adresat condoleanțe familiilor care și-au pierdut persoane apropiate în accidente auto.

Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!