6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
(video) PSRM, după Congres: Suntem 37. Următoarele decizii, fără participarea socialiștilor, nu sunt posibile

Socialiștii s-au convocat la sfârșit de an în cadrul celui de-al XVI-lea Congres al Partidului. După ce Zinaida Greceanîi s-a aflat la cârma partidului din 2016, iar astăzi aceștia l-au reales pe Igor Dodon lider al formațiunii. Fostul șef de stat, a ținut să menționeze că sunt cea mai mare fracțiune din Parlament, iar următoarele decizii ce vizează lucrurile în țară nu vor putea fi luate fără participarea socialiștilor.

Foto: UNIMEDIA

„Suntem 37 de deputați, peste 20 de președinți de raioane, următoarele decizii fără participarea socialiștilor nu sunt posibile, de aceea am vorbit și despre agenda anului următor”, a declarat Dodon.

Dodon a menționat că pentru viitor are două obiective, și anume, fortificarea a partidului, iar al doilea - victoria de la alegerile parlamentare.


Pub