6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Studiu: Primul caz de Covid-19 din Franța ar data încă de la sfârșitul anului trecut

Un studiu, făcut în Franța, pare să confirme ipoteza care a început să se contureze de ceva timp: virusul Covid-19 era prezent în Europa încă de la sfârșitul anului trecut, cu mult înainte de declanșarea vizibilă a epidemiilor din fiecare țară.

Foto: china.org

Unii medici francezi sunt de părere că noul coronavirus circula deja în ţară încă de la sfârşitul lunii decembrie. Concluzia a fost trasă după ce a fost diagnosticat cu Covid-19 un pacient care fusese internat într-un spital din regiunea Paris la 27 decembrie, scrie Agerpres, care preia o informație a agenției EFE.

Yves Cohen, șeful ATI de la spitalele Avicenne de Bobigny şi Jean Verdier de Bondy, a declarat într-un interviu acordat luni postului de radio France Info că acest caz a fost descoperit într-o evaluare retrospectivă a testelor de tip PCR efectuate asupra a 24 de pacienţi internaţi în decembrie şi ianuarie cu pneumonie.

Unui pacient internat la spitalul Jean Verdier i-au fost prelevate probe PCR, care au fost de-abia acum analizate şi care au ieşit pozitive la COVID-19. Bărbatul, care nu efectuase călătorii ce ar fi emis ipoteza contagierii în străinătate, a fost bolnav timp de 15 zile, iar cei doi fii şi soţia au fost de asemenea contagiaţi. Acest lucru presupune că soţia, fiind asimptomatică, putea fi la originea contagierii întregii familii. Mai ales că ea lucra la pescăria unui supermarket, în rândul căreia există un mare număr de clienţi chinezi.

Concluziile urmează să fie publicate într-o revistă de specialitate săptămâna viitoare.

Agenţia Regională de Sănătate Ile-de-France va analiza această ipoteză ce pare să confirme teoria că noul coronavirus circula deja în Franţa înainte de înregistrarea primelor cazuri, consemnate oficial la 24 ianuarie. Este vorba de un francez de origine chineză şi de doi turişti chinezi care trecuseră prin oraşul Wuhan, unde a izbucnit focarul pandemiei.


Pub