6 zboruri 6 zboruri neautorizate detectate azi, 5 drone și rachete explodate în 4 raioane 1 decedat Un mort și doi răniți la Hîncești după ce un Mercedes s-a izbit de pilon 4 persoane Patru persoane transportate la spital după impactul de la Peresecina, Audi pe contrasens 23,4 °C Maximă de 23,4 grade astăzi la Chișinău după o dimineață rece de 6,4 grade
Ședință la Președinție. Maia Sandu i-a convocat pe Gavrilița, Spînu, Grosu, Popșoi, Litvinenco, Popescu și Vlah

Președinta Maia Sandu a convocat, în această dimineață, Comisia Națională pentru Integrare Europeană (CNIE), pentru a aproba mai multe decizii ce vizează procesul de euro-integrare a Republicii Moldova. Totodată, șefa statului anunță că a fost extinsă componența Comisiei, la care s-au alăturat nouă membri noi, reprezentanți ai autorităților locale și ai societății civile.

Foto: Maia Sandu/Facebook

„Odată cu venirea lor, procesul de consultare și de coordonare a măsurilor de euro-integrare va deveni mai incluziv și va fi mai aproape de cetățeni. Am discutat, de asemenea, modificările propuse în cadrul consultărilor publice pentru completarea Planului de acțiuni pentru implementarea măsurilor propuse de Comisia Europeană în Avizul său privind cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Planul conține acțiuni care trebuie realizate în următoarele luni, pentru a putea avansa în demersul nostru de aderare, în mai multe domenii:

▪️Reforma justiției și combaterea corupției;

▪️Remedierea deficiențelor în legislația electorală;

▪️Deoligarhizarea, consolidarea luptei împotriva crimei organizate și recuperarea activelor;

▪️Consolidarea capacității administrației publice și gestionarea finanțelor publice;

▪️Implicarea societății civile în procesele decizionale;

▪️Consolidarea protecției drepturilor omului și combaterea violenței de gen.

Planul a fost aprobat și va fi publicat după includerea modificărilor adoptate la ședința de azi”, a punctat Maia Sandu.

„Tot astăzi am discutat mecanismul interinstituțional de coordonare a procesului de integrare europeană, care va fi definitivat de Guvern în următoarele săptămâni. Integrarea europeană a Republicii Moldova este proiectul nostru de țară, pe care vom avansa în ritm susținut, în pofida circumstanțelor complicate în care ne aflăm în prezent. Vrem, astfel, să le oferim cetățenilor perspectiva unui trai mai bun și mai multe oportunități aici, acasă”, a mai adăugat șefa statului.



La 23 iunie, Republica Moldova a devenit stat candidat pentru aderare la Uniunea Europeană. Consiliul European a votat pentru acordarea statutului respectiv țării noastre, dar și Ucrainei.


Pub