Potrivit denunţului depus la CNA, poliţistul ar fi pretins 4000 de lei de la denunţător pentru a nu-i întocmi un proces-verbal cu privire la unele nereguli, depistate în activitatea acestuia. Ar fi vorba despre utilizarea muncii nedeclarate de către denunţător, iar pentru a-l scuti de amendă poliţistul ar fi recurs la o înţelegere contra 4000 de lei. Pe acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere pasivă, iar reţinerea a avut loc chiar în biroul de serviciu al omului legii. Acesta a predat benevol banii primiţi. În prezent, poliţistul se află la CNA şi urmează să fie plasat în izolator pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, ofiţerul riscă până la 10 ani de puşcărie, amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru o anumită perioadă de timp.
Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!