79 copii 79 de copii așteaptă o familie în Chișinău, printre ei frați și copii cu nevoi speciale 42.500 lei Amendă de 42.500 de lei și până la 3 ani închisoare pentru braconieri 4 victime O femeie decedată și trei răniți din delegația moldovenească în accidentul din Vaslui 6 ingineri Șase ingineri ai trupei Bi-2 au primit cetățenia moldovenească prin decret
(video) Alexander Lukașenko ar fi grav bolnav. A fost internat și suferă de probleme cardiace, scrie presa din Belarus

Președintele Alexander Lukașenko, în vârstă de 68 de ani, s-a internat într-un spital de lângă Minsk, potrivit publicației belaruse Euroradio. Lukașenko a ajuns la spital, sâmbătă, în jurul orei 19:00, timp în care accesul la clinică a fost închis, iar drumurile către aceasta au fost păzite de forțe înarmate, scrie digi24.ro.

Foto: digi24.ro

Jurnaliștii scriu că ar fi vorba de probleme cardiace și endocrinologice. Toate zvonurile sunt alimentate de lipsa lui Lukașenko de la o ceremonie militară organizată în această dimineață la Minsk. 

Pe 9 mai, președintele a asistat la parada din Piața Roșie, dar a ratat prânzul cu Vladimir Putin și ceilalți lideri din fostele republici sovietice. Lui Lukașenko i s-a făcut rău după parada de Ziua Victorie de la Moscova, și a fost dus la aeroport, însoțit de o ambulanță, potrivit presei din Belarus. Acesta nu a participat la cina oferită de Vladimir Putin prietenilor dictatori.

Lukașenko a fost surprins atunci cu un bandaj pe brațul drept. Ulterior, acesta a mers alături de ceilalți președinți ai statelor din CSI, și de Vladimir Putin, la mormântul Soldatului Necunoscut, după care ar fi plecat la aeroport, însoțit de o ambulanță.

Jurnaliştii remarcau faptul că lui Lukașenko i-a fost greu să meargă din Piaţa Roşie până în Grădina Alexandru, unde au fost depuse flori la mormântul soldatului necunoscut. Liderul din Belarus a fost transportat într-un vehicul electric.


Pub