36,28 lei/l Motorina urcă la 36,28 lei/l, benzină coboară la 31,40 lei/l – noile prețuri ANRE 200 Aproape 200 sesizări violență domestică: 6 ordinanțe protecție, 14 procese-verbale 20,0905 lei/EUR Euro scade la 20,0905 lei, dolarul la 17,9476 lei – cursul BNM de luni 1.000 lei Compensații de până la 1.000 lei pentru 660.000 de gospodării: buget 2,7 mld lei sezon rece
Incident suspect într-un stat NATO: O fabrică de drone a luat foc, iar autoritățile iau în calcul o acțiune teroristă

Parchetul polonez a deschis o anchetă pentru o posibilă infracțiune cu caracter terorist, după incendiul izbucnit în noaptea de duminică spre luni la o fabrică de drone din orașul Skarzysko-Kamienna, în centrul Poloniei, scrie adevarul.ro.

Foto: Profimedia

Incendiul a avut loc la o unitate aparținând WB Electronics, unul dintre cei mai importanți producători privați de sisteme electronice de apărare din Polonia, potrivit AFP.

Alarma a fost dată de agenții de pază ai fabricii la scurt timp după miezul nopții, iar pompierii au reușit să lichideze incendiul în aproximativ două ore.

După stingerea focului, la fața locului au intervenit echipe ale poliției și reprezentanți ai Agenției pentru Securitate Internă (ABW), care au început primele verificări.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, investigația vizează „participare la activităţi ale unui serviciu de informaţii străin împotriva Republicii Polonia şi o infracţiune cu caracter terorist”, constând în provocarea intenționată a incendiului prin utilizarea unui dispozitiv care conținea materiale inflamabile.

Anchetatorii nu au oferit detalii despre modul de operare și nici nu au indicat statul care s-ar afla în spatele presupusului atac asupra fabricii situate la aproximativ 140 de kilometri sud de Varșovia.

Suspiciuni pe fondul temerilor privind războiul hibrid

Incidentul de la WB Electronics  are loc într-un context de securitate tensionat în Europa. În ultimii ani, mai multe state membre NATO au raportat acțiuni de sabotaj, spionaj sau alte operațiuni de tip „război hibrid”, pe care le-au asociat cu Rusia.

Polonia se află în prima linie a sprijinului acordat Ucrainei după invazia rusă și reprezintă principalul coridor de tranzit pentru o mare parte din ajutorul militar și umanitar destinat Kievului.

Stat membru al Uniunii Europene și NATO, Polonia are frontieră atât cu Rusia, cât și cu Ucraina și s-a confruntat, la fel ca alte țări din regiune, cu incidente legate de pătrunderea pe teritoriul său a unor drone sau rachete identificate ca având origine rusă.

Anchetatorii polonezi continuă cercetările pentru a stabili cauzele incendiului și eventualii responsabili.


Pub